sâmbătă 11 septembrie 1:12 PM

Abonare la google news

Oana Roman, operație de urgență. ”Tot amân de câțiva ani”

Mereu deschisă cu fanii, Oana Roman nu s-a sfiit niciodată să le împărtășească acestora lucrurile bune sau mai puțin bune din viața ei.


Fie că a fost vorba despre viața amoroasă, fie despre relația cu tatăl sau despre problemele sale de sănătate, cert este că Oana Roman nu s-a ascuns niciodată. Așa s-a întâmplat și acum, când le-a dezvăluit fanilor că urmează să fie supusă unei intervenții chirgicale.

Oana Roman va face o abdominoplastie, însă până când va urca pe masa de operație, îndrăgita vedetă a fost nevoită să facă mai multe analize, așa cum le-a povestit prietenilor virtuali, în mediul online, chiar de pe holurile spitalului.


”Azi mi-am luat inima în dinți și am hotărât să încep investigațiile necesare pentru a mă programa la operația de abdominoplastie pe care o tot amân de câțiva ani. Primul pas a fost să fac un computer tomograf la abdomen, apoi să fac consultul clinic. Aștept să intru la CT, stresată pentru că îmi vor pune și branula pentru soluția de contrast și nu iubesc deloc branulele. Mai rău decât branula este apa asta amară și trebuie să beau o carafă întreagă. Nu vă pot descrie cât de amară este”, a spus Oana Roman pe Instagram.

Din fericire, totul a decurs excelent, iar vedeta a scăpat de primele emoții. Urmează altele luni, atunci când va afla când se va opera, intervenție pe care, așa cum chiar ea recunoaște, o amână de câțiva ani.

”Gata, a fost ok, mai puțin apa aia amară. Luni primesc rezultatul, fac consultul clinic și vedem ce decid doctorii cu operația”, a spus Oana Roman pe Instagram.

Oana Roman a amânat nunta cu Marius Elisei

Oana Roman și Marius Elisei urmau să facă cununia religioasă în această toamnă, însă din cauza valului patru al pandemiei de coronavirus a fost nevoită să amâne evenimentul pentru anul viitor, în luna iunie.

“Vom face slujba în fața preotului anul viitor, acum sunt și probleme, vine valul patru, mi-e greu să mă apuc acum să organizez așa un eveniment cu multe persoane. M-am lasat păgubașă! O să o facem frumos la anul, pe 15 iunie, când noi împlinim 8 ani de la nuntă și o să facem atunci o petrecere și tot ce trebuie”, a declarat Oana Roman.

Romaniatv.net


Stirile.eu