2 iunie 4:12 PM

Abonare la google news

O tânără și-a înregistrat în secret bunicul pedofil în timp ce recunoaștea că o abuzase sexual când era mică. Ce a urmat după

O tânără în vârstă de 23 de ani, din Londra, Marea Britanie, și-a înregistrat bunicul în timp ce recunoaștea faptul că o abuzase atunci când era mică. Yasemin Yapiciogullari a trecut prin clipe de coșmar din cauza celui care, în loc să o protejeze, a abuzat-o ani la rând.

Tony Marchal și-a abuzat nepoata, pe Yasemin Yapiciogullari, încă de când aceasta avea vârsta de 6 ani, în mod frecvent, în weekenduri, la reuniunile familiale de Crăciun sau la cele de la zilele de naștere, relatează Metro.

În fiecare duminică, bărbatul în vârstă de 76 de ani venea la cină și, sub pretextul că se joacă cu fetița la calculator, o abuza.

Copilărie de coșmar pentru Yasemin

„Credeam că e ceva care se întâmplă tuturor. Nu credeam că este ceva greșit”, a povestit tânăra.

Yasemin Yapiciogullari a relatat că întreaga ei copilărie a fost marcată de teroare iar abuzurile au durat până a împlinit vârsta de 17 ani.

Abia în 2017, tânăra i-a mărturisit logodnicului ei de atunci abuzurile prin care a trecut iar acesta a promis că o va ajuta să își găsească dreptatea. După ce au vorbit cu un expert, cei doi au conceput un plan prin care să îl determine pe bunicul tinerei să își recunoască faptele.

Astfel, la ziua fratelui ei, Yasemin Yapiciogullari i-a cerut bunicului să vorbească cu el. Cei doi s-au retras într-o cameră iar tânăra a observat cum bărbatul a început să zâmbească așa cum făcea înainte să o abuzeze. Când l-a întrebat de ce a abuzat-o, bunicul i-a răspuns: „Credeam că îți place”.

Bărbatul, condamnat la ani grei de închisoare

„Cum poți să crezi că unui copil îi place așa ceva? A fost dezgustător să îl aud că spune asta. Mi-a răpit copilăria, am suferit de depresie și anxietate. Mi-am promis că îl voi prinde”, a mai reltat tânăra.

Astfel, la o săptămână după ce îl înregistrase, Yasemin Yapiciogullari a mers la poliție iar bărbatul a fost arestat.

În cadrul anchetei a ieșit la iveală faptul că Tony Marshall mai abuzase o femeie în anii ’90. Deși a negat majoritatea acuzațiilor, bărbatul a fost condamnat la 13 ani de închisoare și 3 luni pentru opt acuzații de agresiune sexuală.

Citeste articolul pe Gandul