Abonare la google news

O nouă tranșă de vaccin AstraZeneca, cu 103.200 doze, sosește joi în România

Un număr de 103.200 doze de vaccin AstraZeneca urmează să ajungă, joi, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, informează un comunicat de presă al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Potrivit sursei citate, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare din cadrul Institutului „Cantacuzino”.

Citeste si:  Premieră. Parteneriat național între un hipermarket și o platformă de comenzi. Produsele sunt livrate la domiciliu în cel mult o oră

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

* Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 27.600 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Braşov: 12.600 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Cluj: 14.900 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 11.500 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Craiova: 9.700 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 16.000 doze;

Citeste si:  Cum funcționa "caracatița" din Primăria Capitalei, prin care se acordau ilegal autorizații de construcție

* Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 10.900 doze.

Pe 8 martie, în urma recomandărilor Grupului Ştiinţific şi Medical din cadrul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătăţii şi a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România, s-a luat decizia renunţării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca.

„Cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, pe platforma electronică se pot realiza programări pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, ca urmare a eliminării restricţiei de vârstă. Vaccinul se adresează persoanelor cu vârste de peste 18 de ani care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice şi persoanele cu dizabilităţi”, se mai afirmă în comunicatul de presă.

Citeste si:  Eurodeputat Cristian Bușoi: Apelurile mele au fost ascultate! AstraZeneca își mărește capacitatea de producție a vaccinului împotriva COVID-19

sursa foto: Facebook/ ROVaccinare


Citeste articolul pe G4Media

 43 total views