O lebădă rănită, salvată de pompieri din râul Târnava Mică

O lebădă rănită la o aripă a fost salvată marţi seara de pompierii militari din Blaj din râul Târnava Mică, în localitatea Sâncel (județul Alba), transmite Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Garda de Intervenţie Blaj a acţionat pentru salvarea unei lebede rănite din râul Târnava Mică. Pompierii militari au folosit o barcă pneumatică pentru a ajunge la lebădă, pe care urmează să o predea pentru îngrijiri, aceasta fiind rănită la o aripă.

Citeste si:  Uită de trotinete electrice și hoverboard-uri. S-a inventat WalkCar

Luna trecută, pompierii Gărzii de Intervenţie Blaj au salvat un câine care a căzut în râul Târnava Mare, în municipiul Blaj. În aceeaşi zi, a avut loc o intervenţie asemănătoare la Cîmpeni, unde o căprioară a rămas blocată într-un sloi de gheaţă. (Foto. Pexels / Tobias Bjørkli)


Sursa: G4Media

 5 total views