Abonare la google news

O bătrână de 71 de ani a fost prinsă băută la volan

O bătrână în vârstă de 71 de ani a fost prinsă băută la volan. Femeia este din București, dar polițiștii au tras-o pe dreapta pe un drum județean din județul Giurgiu.

GALERIE FOTO

Polițiștii au depistat în trafic o femeie în vârstă, aflată sub influența alcoolului, sâmbătă, 13 martie, în jurul orei 12. Aceasta a fost trasă pe dreapta pe Drumul Județean 601, pe raza localității Bolintin-Vale din județul Giurgiu. Potrivit comunicatului poliției, femeia se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Citeste si:  O bătrână din Capitală, la un pas să fie tâlhărită în scara blocului

Aparatul etilotest a arătat o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au condus-o la Centrul de Permanență Florești/Stoenești din județul Giurgiu pentru recoltarea probelor biologice.

O valoare de peste 0,40 g/l în aerul expirat sau 80 g/l alcool pur în sânge reprezintă infracțiune. În consecință, pe numele șoferiței de vârsta a treia s-a deschis un dosar penal. Aceasta va fi cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Citeste si:  „Bătrâna Doamnă” surclasată la scor de tenis la Arad de Astra Giurgiu!

Doamnă bătrână, pericol la volan?

Ultima oară când o doamnă în vârstă, aflată la volan, a atras atenția polițiștilor a fost în toamna anului trecut. O femeie de 77 de ani a intrat atunci cu autoturismul într-un supermarket la Ciolpani.

Aceasta le-a povestit oamenilor legii cum încerca să-și parcheze mașina. Într-un moment de neatenție, aceasta a pătruns prin geamul supermarket-ului și a ajuns printre rafturi.

Polițiștii au testat-o pe bătrână cu aparatul etilotest, dar rezultatul a fost zero. Nu au fost înregistrate victime.

În vara anului trecut, un alt incident bizar cu o șoferiță bătrână în prim plan. Aceasta a ajuns – nu se știe cum – cu mașina personală, un BMW, pe traseul pe care se desfășura Turul Ciclist al Lombardiei. Pe traseu, circulația era restricționată. Femeia a pus la pământ un ciclist, cu 3 kilometri înainte ca acesta să ajungă la linia de sosire. În urma loviturii, acesta a suferit o fractură de claviculă.

Citeste si:  O bătrână de 85 de ani despre care familia știa că a murit de COVID-19 şi ”a fost înmormântată” a revenit la căminul în care locuia

Citeste articolul pe Promotor

 18 total views