26 mai 3:52 PM

Abonare la google news

`Nu sunt implicat deloc în politica de transferuri, nici în numirea antrenorului. Promit că revin din sezonul viitor`, spune MM Stoica

Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, scris, miercuri, pe Facebook, că nu este implicat în politica de transferuri a clubului şi a subliniat că din sezonul viitor va fi mai implicat în apariţiile din presă, în contextul în care finanţatorul Gigi Becali a anunţat că nu va mai face acest lucru, potrivit news.ro.

Citește și: Discuțiile INDISCRETE despre cererile unui șef de SERVICIU `DISCRET` …

„A fost un sezon extrem de dificil. Faptul că n-am avut posibilitatea să jucăm meciurile importante pe Arena Naţională (dintre cele 6 cu CFR, Craiova, Sepsi am jucat doar unul în care am spulberat campioana chiar şi fără Dennis Man) a contat enorm.

Citește și: ÎNREGISTRARE INCENDIARĂ în dosarul șefului de la CI a Poliției Suceava…

Aşa cum au contat şi Covidul (care ne-a scos din Europa), blestemul accidentărilor, Kovacs (cu CFR, Viitorul, Craiova), Popa (cu Sibiul), Călin (la Sf Gheorghe).

În condiţii normale, sau măcar cu VAR, cred că am fi reuşit să câştigăm titlul chiar şi fără Man şi Coman. Sigur, şi noi am făcut greşeli. Le-am conştientizat, încercăm să nu le repetăm.

Despre plusuri nu e cazul să vorbim acum, deşi au fost, doar dacă ne gândim la apariţia lui Octavian Popescu. Dezamăgirea e mare şi poate fi ştearsă doar dacă ne vom califica în grupe şi/sau vom domina categoric întrecerea intern”, a scris Stoica pe Facebook.

„Despre activitatea mea, care a devenit un subiect foarte mediatizat, vreau să fiu foarte clar. Nu sunt implicat deloc în politica de transferuri, nici în numirea antrenorului. Asta nu înseamnă că nu sprijin 100% staff-ul tehnic şi absolut toţi jucătorii care compun lotul, aşa cum am făcut-o mereu în cei aproape 30 ani de carieră.

Citește și: DNA Vigilența lui Dragnea TESTATĂ de un intermediar în afacerea penală `vizită la Trump`…

În rest, mă ocup doar de organizare şi de monitorizarea jucătorilor din academie pe care-i consider de perspectivă.

Promit însă suporterilor că din prima zi a sezonului viitor – sau poate chiar mai devreme – voi reveni în peisajul media, mai ales că patronul mi-a adus la cunoştinţă că nu va mai discuta deloc cu presa.

Mi s-a reproşat, pe bună dreptate, că am lăsat echipa fără scut. Asta nu se va mai întâmpla!”, a adăugat el.

Citeste articolul pe Stiripesurse