marți 7 decembrie 6:15 PM

Abonare la google news

Nu mai ascundeți bârna! – Playsport


Seria publicată de Playsport în ultimele săptămâni prin confesiunile obținute de Justin Gafiuc despre soții Karoly are un efect de “Memorialul Durerii” pentru sportul de la noi. M-aș bucura să ne doară la fel de mult, dar și să ne sperie pe măsură.


E un riscul uriaș pe care ni-l asumăm inconștient. Cel de a rescrie cu aceiași pași istoria prin ingoranță și bagatelizare. Scriu împotriva celor care ambalează totul în pretexte și contexte. Vă puteți uita în ochii copiilor voștri?

“Epoca, domnule! Sistemul!”

Umilința, agresiunea fizică, violul și alte câte nenorociri – sunt ceea ce sunt ORICÂND și ORICUM. Cine a trăit atunci înțelege mai bine epoca, firește. Dar nu e nevoie să fi trăit într-o anumită perioadă ca să te doară și ca să fii reponsabil să condamni așa ceva!
Răul nu e o vârstă. Iar cine a știut, dacă a știut, toate acestea până acum, tăcând la adăpostul consolării că așa erau vremurile, e un biet păcalit care vrea să ne păcălească. Feriți sportul de aceștia! Și nu picați în melancolia toxică a retoricii lor! “Domnule, pe vremea noastră…” Să vă fie rușine cu această parte a vremii voastre, dacă prin ea vă identificați!

“Le-a dus cineva cu forța la gimnastică?”

Ce fel de gimnastică, ce fel de sport era acela? Pentru cine? Pentru spectatori? Pentru sportive? Na, că tot n-am trăit acele vremuri: nu era cumva gimnastica mai mult o cursă de orgoliu a conducătorilor pentru medalii? Nu cumva pentru o “diplomație sportivă” se călcau în picioare fetele acelea?

Da, au mers la sală pentru o șansă în viață, așa cum merg sportivii și spre haltere sau fotbal ori box. Erau beneficii și pentru antrenori, și pentru sportive. Dar nimic nu justifică răul! E ca și cum am trece cu vederea un profesor universitar care își agresează studentele pentru că ele au vrut să facă facultate!

“Păi după atâția ani…”

Se discută prea puțin despre confesiunile publicate de Playsport, din mai multe motive.

Întâi, e vorba de gimnastică. Să fim drepți! Dacă ar ieși azi la iveală mărturii despre astfel de episoade din timpul Generației de Aur în fotbal, fix din vremea pregătirii turneelor finale, credeți că ar fi prea târziu pentru un iureș cu dimensiuni greu de imaginat?

Și, apropo de tăcerea Nadiei, credeți că dacă 3-4 oameni din lotul și staff-ul Generației de Aur ar veni cu mărturii, am reacționa la fel ca acum până ne confirmă și Hagi? Să fim serioși…

Se discută prea puțin și pentru că “s-a întâmplat cândva…”. Memorialul Durerii a început să fie difuzat din 1991. Povestea soților Karoly se știa pe auzite și pe alocuri. Dacă azi am afla despre o faptă nouă a unui personaj devenit cunoscut prin comportament îngrozitor, nu am reacționa?
Se discută puțin și pentru că “subiectul e greu” și e vorba de Playsport. Hai, să o spunem până la capăt!

De ce contează? „Și ce să mai facem acum?”

Pentru că e vorba despre noi. Și pentru că nu există justificări pentru comportamentele provocatoare de traume, oricât ar încerca azi propovăduitorii unei logici de birt să ne aburească.

Nu mă interesează prigonirea soților Karoly, cât lecția faptelor lor. Nu e menirea mea să judec oamenii, dar am responsabilitatea de a sancționa un comportament care dă cu ciocanul în tot ce înseamnă sport.

Cutremurătoare în toată povestea sunt deopotrivă firescul și caracaterul sistemic al comportamentelor. Dacă vrem să nu ajungem ca Marilena Vlădărău-Perețeanu, gimnasta bătută care a ajuns să bată, la rându-i, în primii ani de antrenorat, trebuie să citim până la capăt, să aflăm totul și să nu uităm. SĂ NU UITĂM!

Poate ne ajută Netflix.

Playsport.ro