sâmbătă 15 ianuarie 11:41 AM

Abonare la google news

Novak Djokovic, dus înapoi în centrul de carantină! A fost reținut de autorități


Novak Djokovic, dus înapoi în centrul de carantină! A fost reținut de autorități

Novak Djokovic a ajuns în astăzi, 15 ianuarie, într-un centru special pentru imigranți din Australia. Trebuie menționat că în locația respectivă se mai află și alte 33 de persoane care solicită azil sau sunt în izolare pentru COVID.


În acest context, sportivul va trece printr-o a doua perioadă de detenție, după ce și-a petrecut primele patru nopți în Australia în detenție la hotel, înainte ca un judecător să-l elibereze luni. Referitor la apelul de duminică de la Curtea Federală, trebuie decis dacă dosarul va fi judecat de un singur judecător sau de un complet de trei judecători. În cazul în care vor fi trei judecători, ministrul pentru Imigrație, cel care a decis anularea pentru a doua oară a vizei sportivului, nu va avea alte căi de a contesta sentința, relatează presa din Australia.

Într-un document de 10 pagini depus la instanță, ministrul Alex Hawke argumentează că „prezența continuă a lui Novak Djokovic în Australia poate duce la creșterea sentimentului anti-vaccinare” sau chiar la „tulburări civile”, pe fondul anulării vizei. În cazul în care Novak Djokovic va câștiga apelul în instanță duminică, calendarul îi va permite să joace la Australian Open luni.

Viza sportivului a fost anulată

Amintim că ministrul australian al Migraţiei, Alex Hawke, a anulat viza liderului ATP Novak Djokovic. Ministrul a anunţat decizia respectivă printr-un comunicat dat publicităţii în ziua de vineri, 14 ianuarie, punctând astfel că a ținut cont de interesul public.

Amintim că Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, că s-a întâlnit cu un jurnalist când ştia că este infectat cu noul coronavirus, descriind acest fapt drept o „eroare de judecată”. Totuși, Novak Djokovic a afimat că nu ştia că este pozitiv atunci când a premiat copiii de la academia lui din Belgrad, la o zi după data testului său PCR.

Pe lângă probelele din Australia, celebrul jucător de tenis riscă o pedeapsă constând într-o amendă sau chiar 3 ani de închisoare, după ce a recunoscut că a încălcat regulile cu privire la izolare în perioada în care a fost infectat cu coronavirus, au transmis miercuri avocații din Serbia.

Cât priveşte declaraţia prezentată autorităţilor australiene înainte de sosirea în ţară, referitoare la faptul că nu călătorise în afara Serbiei anterior, aceasta a fost completată greşit de agentul său, a adăugat Novak Djokovic.

În Serbia, încălcarea regulilor de izolare poate atrage o pedeapsă constând într-o amendă sau chiar în trei ani de închisoare. În cazul sportivului, cea mai probabilă variantă este o pedeapsă de muncă în folosul comunităţii, relatează The Guardian. De asemenea, premierul Serbiei, Ana Brnabic, a declarat că Djokovic ar trebui să dea explicaţii cu privire la momentul în care a fost testat.

Capital.ro