luni 17 ianuarie 9:20 PM

Abonare la google news

Noi transferuri la Rapid. Angelescu a anunțat câți jucători urmează să vină în Giulești


Rapid are ambiții mari la reluarea Ligii 1 și își dorește să prindă un loc de play-off. Pentru a-și putea atinge obiectivul, Rapid vrea să facă noi transferuri. Victor Angelescu a anunțat câți jucători urmează să vină în Giulești.


Noi transferuri la Rapid

Rapid a revenit în Liga 1 și a avut un parcurs foarte bun până acum. Giuleştenii au încheiat anul pe locul 7, având 32 de puncte, la egalitate cu locurile 5 şi 6, ocupate de Universitatea Craiova şi Farul.

La reluarea Ligii 1, Rapid vrea să se lupte pentru un loc de play-off. Pentru a-și atinge obiectivul, giuleștenii încearcă să facă mai multe transferuri în această perioadă. Primul transfer reușit de Rapid în această iarnă a fost cel al lui Răzvan Onea. Giuleștenii au plătit 100.000 de euro pentru fundaşul dreapta în vârstă de 23 de ani. Acesta a jucat până acum la Poli Iaşi. Jakub Vojtus (28 de ani) a fost a doua mutare făcută de Rapid. Atacantul s-a transferat liber de contract după ce s-a despărţit de maghiarii de la Mezokovesd. Slovacul a revenit astfel în fotbalul românesc, unde a mai jucat pentru Universitatea Cluj, Academica Clinceni şi CFR Cluj.

Victor Angelescu a dezvăluit că Rapid a ajuns la o înţelegere şi pentru al treilea transfer din această iarnă. Patronul giuleștean anunță că rapidiștii vor mai face câteva transferuri, dar nu mai mult de 3 sau 4.

Am făcut două achiziţii şi o să mai facem una pe care o ştiu sigur, dar nu vă pot spune. Ne-am înţeles şi vom vedea. O să avem 3-4 maximum (n.r. transferuri). Nu este din Liga 1, este străin”, a declarat Victor Angelescu pentru Telekom Sport.

Alexandru Albu şi Nicolae Carnat au șanse mari să rămână la Rapid

Victor Angelescu a vorbit și despre situaţia fotbaliștilor Alexandru Albu şi Nicolae Carnat. Cei doi  jucători sunt împrumutați de la Chiajna şi Sepsi. Rapid are clauză pentru transferul definitiv al celor doi.

Patronul de la Rapid recunoaşte că încă nu a achitat clauza pentru transferul definitiv al lui Alexandru Albu, dar promite că banii vor fi viraţi aproape de finalul sezonului.

(despre Albu şi Carnat) Clauzele sunt achitate până la finalul anului. O singură discuţie am avut cu Albu şi cu impresarul, a fost că vom activa clauza şi ea va fi activată. Avem un contract agreat cu jucătorul pentru perioada următoare.

Clauza va fi activată, dar nu avem timp să o activăm până la finalul sezonului şi o vom activa atunci”, a spus Victor Angelescu.

Playsport.ro