Nicușor Dan propune suspendarea pentru doi ani a Planurilor Urbanistice Zonale din cinci sectoare ale Capitalei, pe motiv că distrug spațiul verde

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a pus pe ședința Consiliului General de vineri, 26 februarie, cinci proiecte de hotărâri prin care ar urma să se supende Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) aprobate în mandatul Gabrielei Firea în sectoarele 2,3,4,5 și 6.

Motivul suspendării acestor planuri este reducerea spațiului verde din Capitală și permiterea de construcții. Prin suspendarea acestor PUZ-uri, proiectele care ar fi urmat să fie realizate pe spațiile verzi nu mai pot primi aviz de construire.

Citeste si:  O lebădă rănită, salvată de pompieri din râul Târnava Mică

De notat că PUZ-urile din sectoarele 3 și 6 au fost deja suspendate prin decizii ale instanțelor, după ce au fost atacate de USR București.

Toate Planurile Urbanistice Zonale ar urma să fie suspendate timp de 2 ani, iar până la aprobarea de noi planuri urbanistice, certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție vor putea fi emise pe baza PUZ-urilor anterioare.

Citeste si:  Primele declarații ale lui Joe Biden în calitate de președinte! „America a fost încercată încă o dată”

Gabriela Firea, sub conducerea căreia Consiliul General a aprobat PUZ-urile pe care Nicușor Dan le vrea suspendate, cataloghează într-o postare pe Facebook inițiativa acestuia drept ”abuzul dement al primarului caruia nu îi pasa de oameni”. (Foto: Spații verzi din București / G4Media.ro)


Sursa: G4Media

 6 total views