Abonare la google news

Naţionala de rugby a României a câştigat dramatic în Portugalia, la ultima fază. „Stejarii” erau conduşi cu 13 puncte cu 6 minute înainte de final

”Stejarii” au smuls victoria la ultima fază, după ce au fost conduşi aproape tot meciul. Naţionala de rugby a României a început cu dreptul meciul din Portugalia, printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Vlaicu (4).

”Lobos” au preluat apoi controlul şi au reuşit să întoarcă scorul (10-3), printr-un eseu marcat de Antunes. Lusitanii au dominat jocul, au fost mai rapizi şi s-au desprins la 17-9, prin eseul semnat de Portela. În repriza secundă, avantajul gazdelor a crescut la 27-14, după o nouă încercare, a lui Storti.

Citeste si:  Universitatea Craiova 4 aprilie 2021. Derby-ul NU se mai joacă pe Arena Naţională

Citeşte şi FRR, singura federație din România care a aplicat pentru fonduri europene în vederea construcției de baze sportive în toate orașele unde există echipe de rugby

”Stejarii” au avut un final remarcabil, cu două încercări transformate, reuşite de Onuţu şi Cojocaru, câştigând dramatic la un singur punct, după cum transmite Agerpres.

Pentru Portugalia au reuşit eseuri Dany Antunes (11), Jeromino Portela (36) şi Rafaele Storti (67), toate transformate de Samuel Marques, care a contribuit cu alte două lovituri de pedeapsă.

Citeste si:  Mâncarea preferată în funcție de zodie

”Stejarii” au avut trei eseuri prin Alexandru Savin (49), Nicolas Onuţu (74) şi Ovidiu Cojocaru (79), ultimele două transformate de Plai (75, 80+1). Florin Vlaicu a reuşit trei lovituri de pedeapsă (4, 21, 34).

Citeşte şi Federația Română de Rugby a făcut publice documentele omise de către Eduard Novak. „Domnul ministru să-şi ceară scuze public”

Competiţia contează pentru calificarea la Cupa Mondială 2023 din Franţa. Conform regulamentului, primele două echipe din grupă se califică direct la turneul final, iar ocupanta locului trei va disputa un baraj.

Citeste si:  Andrei Muraru va fi numit ambasadorul României în SUA

România a pierdut la 6 martie prima sa partidă în cadrul noii ediţii a REC în faţa Rusiei, scor 13-18. În următoarele partide din Rugby Europe Championship, România va întâlni Spania (20 martie, acasă), Georgia (27-28 martie, în deplasare) şi Belgia/Olanda (3-4 iulie, acasă). Şi Portugalia a pierdut meciul de debut, 16-29 acasă cu Georgia.

Citeste articolul pe RomaniaTV

 14 total views