duminică 21 noiembrie 7:49 AM

Abonare la google news

Multiple intervenții pentru salvamontiști în această sâmbătă: caută o persoană fără telefon dispărută în zona Rânca

O intervenție de amploare este desfășurată de salvamontiști, care caută pe o suprafață foarte mare o persoană fără telefon în Parâng. O altă intervenție are loc pentru salvarea unui grup blocat în Masivul Buila-Vânturariţa, iar cea de-a treia în Bucegi, la o alpinistă rănită, relatează Mediafax.


Salvamontiștii din Vâlcea intervin, sâmbătă seara, pentru recuperarea unui grup din zona de creastă rămas blocat într-o zonă greu accesibilă și fără lanterne din Masivul Buila-Vânturariţa.

Pe de altă parte, în masivul Parâng salvamontiștii din Gorj intervin pentru căutarea unei persoane dispărută din zona Rânca.


„Căutările se efectuează pe o suprafață foarte mare atât către zona văii Gilortului, cât și către zona Valea Galbenului. Salvamontiștii intervin și cu un câine de căutare și cu o dronă cu termoviziune. Acțiunea se anunță deosebit de dificilă, persoana dispărută nu cunoaște zona și nu are telefon”, transmite Salvamont.

Cea de-a treia intervenție are loc în Bucegi, unde o alpinistă cu experiență a căzut câțiva metri pe Râpa Zăpezii după ce s-a desprins un punct fix.

Alpinista a suferit răni la cap și la bazin, motiv pentru care trebuie scoasă cu targa, iar intervenția este de lungă durată.

Stiripesurse.ro


Stirile.eu