vineri 26 noiembrie 10:38 AM

Abonare la google news

Motivul pentru care Florin Cîțu nu a condus ședința în care a fost învestit Guvernul Ciucă

Noul preşedinte al Senatului este, de vineri, liderul PNL, Florin Cîţu. Acesta a absentat, ieri, de la ședința de învestire a Guvernului Ciucă, din partea Senatului ședința fiind condusă de vicepreședintele Alina Gorghiu.


Chiar dacă nu era oficial președinte al Senatului, Florin Cîțu a decis să ignore cu totul evenimentul. El nu a fost prezent în sală, iar din partea PNL au vorbit alți trei parlamentari.

Hotărârea adoptată de Senat în data de 23 noiembrie privind alegerea lui Cîţu în funcţia de preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului a fost publicată joi în Monitorul Oficial.


Florin Cîţu a fost ales preşedinte al Senatului marţi, el fiind susţinut de grupurile parlamentare ale PNL, PSD şi UDMR. Votul a fost secret, cu buletine, fiind înregistrate 82 de voturi „pentru” şi 25 „împotrivă” (USR).

„Este o decizie a coaliţiei, cei doi preşedinţi – PSD şi PNL – să preia cele două funcţii în stat (preşedinţi ai Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului – n.r.)”, a spus atunci Florin Cîţu.

USR a anunţat miercuri că a atacat la Curtea Constituţională hotărârea de revocare a Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului.

CCR urmează să discute pe 16 decembrie sesizarea USR.

Stiripesurse.ro


Stirile.eu