marți 8 iunie 10:06 AM

Abonare la google news

Motanul Bogdan Stancu poate primi interzis la FCSB


Gigi Becali se grăbește să-și întărească echipa pentru noul sezon. Finanțatorul FCSB mai avea în plan încă două transferuri, însă pare că s-a răzgândit. Bogdan Stancu are interzis la „roș-albaștri” dacă nu vine cu un răspuns cât mai repede.


Gigi Becali, transfer după transfer la FCSB

Ioan Andrei Dumitre, noul transfer de la FCSBIoan Andrei Dumitre, noul transfer de la FCSB

După ce și-a asigurat defensiva, Gigi Becali încearcă acum să îi asigure lui Todoran cât mai multe opțiuni pentru faza de atac. Așa cum a anunțat anterior, finanțatorul FCSB-ului dorește să îi transfere în această perioadă pe Andrei Dumiter, Bogdan Stancu și Constantin Budescu. Iar prima țintă a fost deja rezolvată.

Potrivit Prosport.ro, FCSB s-a înțeles cu Sepsi pentru transferul lui Dumiter. Sursa citată anunță că Becali va plăti în schimbul extremei dreapta de 22 de ani suma de 450.000 de euro. Astfel, FCSB continuă strategia pe care o are deja de câteva sezoane, aceea de a miza foarte mult pe fotbaliștii tineri. În special în zona ofensivă. Dumiter a jucat opt meciuri în acest sezon pentru Sepsi și a reușit să înscrie un gol și să dea și două pase decisive.

FCSB nu-l așteaptă pe Bogdan Stancu

Gigi Becali a vorbit în mai multe rânduri despre transferul lui Bogdan Stancu la FCSB. Cu toate că finanțatorul și-l dorește foarte mult iar la echipa roș-albastră, nu are de gând să-l aștepte prea mult pentru a se decide.

Motanul Stancu se află la Genclerbirligi din 2019. Acesta a mai jucat la FCSB între 2008-2011, după care a plecat la Galatasaray. Acum fotbalistul dă semne că și-ar dori să se întoarcă în țară, chiar la echipa de la care a plecat dincolo de granițe, însă nu este foarte hotărât.

Gigi Becali a dezvăluit că se află în discuții cu Bogdan Stancu pentru o revenire la FCSB, însă jucătorul i-a mai cerut răgaz până pe 15. Așteptare nu-i place finanțatorului, mai ales că nu-și dorește să mai piardă încă un titlu. Dinu Todoran așteaptă o echipă completă pentru a pregăti noul sezon.

Stancu îmi dă răspunsul pe 15, eu nu stau după el. Nu stau eu până pe 15 după el”, a declarat Gigi Becali potrivit AS.ro.

În schimb, presa din Turcia îl dă ca plecat pe Stancu. Aceștia au anunțat că jucătorul celor de la Genclerbirligi se pregătește să se întoarcă în România la FCSB.

Bogdan Stancu, cel care a jucat mulţi ani în Superliga, se întoarce în ţara sa. Atacantul român de 33 de ani, care a jucat la Galatasaray, Ordusport, Bursaspor şi Genclerbirligi se întoarce la Steaua Bucureşti (n.r. FCSB)”, scriu cei de la Fotomac.

Constantin Budescu este și el așteptat cu un răspuns. Acesta i-a promis lui Gigi Becali că vine la FCSB dacă rămâne liber de contract. În prezent el joacă la Damac și a încheiat un sezon excelent cu această echipă.

Playsport.ro