Abonare la google news

Mircea Rednic a izbucnit când a fost întrebat despre contractul cu Viitorul: „Nu uitați că echipa nu a pierdut cu mine pe bancă!” Critici dure aduse jucătorilor

Viitorul Constanța remizează, 1-1, cu Academica Clinceni, iar echipa lui Mircea Rednic ratează ultima șansă de a mai spera cu adevărat la calificarea pe locurile de play-off. Radu Boboc a declarat după meci că e supărare mare în vestiarul echipei lui Gică Hagi. Cu toate acestea, antrenorul gazdelor nu renunță și spune că nimic nu este pierdut.

Viitorul a remizat, 1-1, cu Academica Clinceni, într-un meci în care oaspeților li s-a refuzat un penalty clar. Marian Barbu nu a văzut lovitură de la 11 metri la faza în care Valentin Cojocarul l-a doborât pe Chunchukov.

Mircea Rednic crede că echipa păstrează șanse la calificarea în play-off și lansează critici la adresa jucătorilor. Mai mult, antrenorul spune că echipa nu a pierdut cu el pe bancă.

Mircea Rednic a izbucnit când a fost întrebat despre contractul cu Viitorul: „Nu uitați că echipa nu a pierdut cu mine pe bancă!”

„Nu s-a pierdut totul, e un punct, ne-am fi dorit să câștigăm, dar e un punct meritat. Îi știm pe cei de la Clinceni, se apără aglomerat. Același scenariu din fiecare meci, centrare din lateral, marcaj larg și au dat gol. Lucrurile au fost mult mai bine în repriza a doua.

Citeste si:  Valul trei în România. ”Nu vine de pe o zi pe alta. Dacă e să vină, vine într-o lună, o lună și jumătate”

Jucătorii trebuie să fie mai responsabili, sunt niște lucruri care se învață la Academie, cum să te poziționezi între adversari și poartă. Sunt faze de evitat, ei nu au avut ocazii, au profitat de marcajul nostru larg.

Mi-aș fi dorit să încep cu Tsoumou, dar a venit abia acum trei săptămâni. Se vede că are calitate, e un atacant de care avem nevoie, dar el nu poate duce un meci.

E greu de spus, nu vreau să comentez, nu vreau să vorbesc de arbitraj (referitor la penalty-ul refuzat lui Chunchukov – n.r.)

Contractul meu e de un an și jumătate. Există clauze. Nu uitați că Viitorul nu a pierdut cu Mircea Renic pe bancă. Au preluat alții echipa și Viitorul a pierdut. Fostul antrenor îl avea și pe Iancu, și pe Ghiță, și pe Kevin Luckasssen.

Cu Mircea Rednic echipa nu a pierdut. Noi suntem în cărți cu acest punct. Se joacă”, a declarat Mircea Rednic la finalul meciului.

Citeste si:  „Am rămas blocat! O să zică că mă cred Gigi Becali!”. Mihai Rotaru, reacție fabuloasă când a văzut schimbările făcute de Corneliu Papură, la pauza meciului cu Viitorul

Radu Boboc: „Suntem toți supărați, dezamăgiți toți!”

„Mai avem șanse minime, aveam mare nevoie de această victorie, pierdem două puncte, din păcate. Era imposibil după ce dai gol în minutul 91… E greu să câștigi meciul. Am luat gol prea ușor, e o greșeală colectivă, nu putem să dăm vina pe nimeni. Câștigăm și pierdem împreună.

A fost destul de greu, s-au apărat tot meciul, asta fac și din păcate nu am fost foarte inspirația, asta a fost soarta meciului. Au fost foarte multe schimbări, dar nu putem face nimic, trebuie să muncim în continuare, să sperăm, chiar dacă șansele la play-off sunt mici.

Suntem supărați toți, dezamăgiți toți. Mai aveam restanța cu Iașiul, poate câștigam. La faza cu penalty nu știu… nu am văzut bine”, a declarat și Radu Boboc.

Citeste si:  Nu le-ar fi spus nici jucătorilor! Prima reacţie a antrenorului acuzat că a ascuns că a fost infectat cu COVID-19

Romario Benzar nu renunță la națională

„O echipă bună, dar trebuia să jucăm mai rapid și să câștigăm. Nu vreau eu să caut explicații, în fiecare zi mă gândesc la echipa națională, dar nu depinde de mine, depinde de mine doar să mă pregătesc bine și să mă fac remarcat”, a spus și Romario Benzar, la finalul meciului.

ECHIPELE DE START:

Viitorul: Cojocaru – Dussaut, Mladen, Dobrosavlevici, Boboc – Matei, Artean, Ciobanu – Jo Santos, Andronache, Grădinaru
Rezerve: Căbuz – Babunski, Pitu, Tsoumou, Dănuleasa, Grameni, Ganea, Benzar, Gaztanaga
Antrenor: Mircea Rednic

Clinceni: Oct. Vâlceanu – F. Achim, Bilali, Gardoș, Pârvulescu – Cordea, Moulin, Cebotaru, Cr. Tănase – Chunchukov, Andronic
Rezerve: Ureche – Pashov, Chandarov, Ventura, Dobrescu, Morar, Dumitriu, Longher, A. Popa
Antrenor: Ilie Poenaru

Stadion: „Academia Gheorghe Hagi” (Ovidiu)
Arbitru: Marian Barbu / A1: Ovidiu Artene; A2: Marius Marica

Citeste articolul pe ProSport

 19 total views