Ministrul Ghinea, replică acidă pentru Dragoș Anastasiu, șeful Coaliției pentru Dezvoltarea României: Poate ar face bine să discute cu colegii înainte să dea comunicate de presă, mai ales despre fondurile europene

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, i-a dat o replică acidă lui Dragoș Anastasiu, președintele Coaliției pentru Dezvoltarea României, care îl criticase luni pentru lipsa de dialog cu mediul de afaceri.

”Tocmai am avut o discuție cu Claudiu Năsui și consilierii mei despre PNRR; în procesul de lucru intens și integrare a propunerilor din aceste zile. Septimiu Szabo îmi povestea cum lucrează constant cu Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) și Bursa de Valori București pe o idee care ar putea ajuta, prin PNRR, la listarea mai multor companii românești la bursă. În paralel, au loc și discuții cu grupul BEI despre lansarea instrumentelor financiare. La toate acestea contribuția grupului de lucru pe fonduri europene din CDR este esențială… Poate dl. Anastasiu ar face bine să discute cu colegii înainte să dea comunicate de presă, mai ales despre fondurile europene”, a scris Ghinea pe Facebook.

Citeste si:  Poliția Animalelor își începe activitatea! 488 de angajați și 88 de medici veterinari vor acționa întreaga țară

Anastasiu criticase luni guvernul, semnând un comunicat de presă în calitate de președinte al CDR, aucâznd faptul că nu ia în seamă propunerile acestui sector în privința Planului Național de Redresare și Reziliență a României (PNRR), cadrul ce va gestiona cheltuirea celor 30 de miliarde de euro de la Comisia Europeană pentru relansarea economiei.

Citeste si:  Ciolacu, după avertismentul Comisiei Europene: „Guvernul de Dreapta amanetează țara pe 30 de ani”

”Paradoxal, când deschid presa văd că președintele CDR, Dragoș Anastasiu, se plânge într-un comunicat de presă că nu colaborăm suficient și că nu sunt luate în seamă propunerile lor. Sunt convins că acest nivel de detaliu și de lucru în comun sunt fără precedent. Poimâine ma vad cu vicepreședintele BEI cu care voi discuta partea de instrumente financiare, inclusiv cele propuse de CDR prin taskforce-ul de fonduri europene”, a mai scris Ghinea.

Citeste si:  Ministrul Transporturilor: Trei pacienți au ajuns la Spitalul Clinic Nr. 1 Căi Ferate Witting din București, spital suport COVID-19


Sursa: G4Media

 5 total views