Ministrul Energiei: Două mine se închid. Nu se pot acoperi cheltuielile

Ministrul Energiei a anuţat că se lucreză la procedura de reorganizare a Complexului Energetic Hunedoara.

„Noi lucrăm deja de anul trecut la procedura de reorganizare a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), numai că a durat foarte mult și încă mai durează. Sper să finalizăm în o lună, o lună și jumătate. Este vorba despre separarea termocentralei de la Paroșeni împreună cu cele patru mine într-o societate, prin dare în plată către ANAF, practic ștergerea datoriilor și revenirea în circuit economic prin Ministerul Energiei și termocentrala de la Mintia către administrația locală, Consiliului Județean sau Primărie.

Mâine am o întâlnire cu președintele CJ Hunedoara, cu prefectul, cu sindicatele de la Mintia tocmai pentru a discuta o posibilă preluare, astfel încât să reușim să facem din CEH două societăți care să fie una a administrației locale, alta a Ministerului Energiei. Noi am început anul trecut, suntem pe faza de final, birocrația juridică din timpul procedurii de insolvență a făcut ca să dureze procesul atât de mult. (…) Societatea nu mai are fonduri suficiente, iar, din producția de cărbune, nu se pot acoperi toate cheltuielile.

Citeste si:  Raluca Turcan, ministrul Muncii: "Majorarea pensiilor cu 40% e o iluzie"

Avem patru mine, două în procedură de închidere pe care dorim să le închidem în siguranță. După părerea mea, s-a negociat prost închiderea, ar trebui prelungită, există risc de aprindere a cărbunelui din aceste mine. Nu vă pot spune ce, cât, cum, trebuie analize serioase.

În urma protestului, din rândul minerilor, mi-au venit tot felul de informații că existe persoane angajate fictiv, care nu lucrează în mină. Toate aceste lucruri trebuie rezolvate, trebuie curățată compania de asemenea practici.

Trebuie restructurată compania, nu putem merge așa”, a declarat Virgil Popescu la Digi24. 

Citeşte şi VIDEO Minerii din Lupeni ies din mină după şase zile de protest. Ministrul Energiei a anunţat că s-au găsit soluţii pentru situaţia din Valea Jiului

Ministrul Energiei explică de ce nu a mers să discute cu minerii din Valea Jiului

„În week-end au venit foarte mulţi politicieni, au încercat să se suie pe valul de proteste, cu toate că oamenii îşi declarau cu adevărat nemulţumirea pentru întârzierea plăţii salariilor. Nu cred că a fost de bun augur ceea ce au făcut anumiţi lideri politic, să se ducă acolo.

Citeste si:  Alex Bodi se însoară cu Daria Radionova. Ce spune despre Bianca Drăguşanu, după scandalul cu ameninţările

Eu sunt un om care când spun un lucru îl şi fac şi când am spus că am rezolvat problema salariilor o rezolvasem de vineri. Nu cred că prezenţa mea ar fi fost benefică sâmbătă şi duminică, în condiţiile în care ştiam că din Fondul de garantare al creanţelor salariale nu se pot plăti tichetele de masă, ajutorul de transport pe care minerii îl solicitau. Nu te poţi duce fără soluţii, deci nu era soluţie de propus în Valea Jiului, nefiind găsită soluţia. Soluţia s-a găsit astăzi de către doamna ministru a Muncii, doamna Turcan, şi după ce soluţia este găsită astăzi am aprobat, în şedinţa de Guvern, normele metodologice.

Citeşte şi Guvernul a găsit soluții pentru mineri. Turcan: ”Drepturile salariale le vor fi virate în 25 și 26 februarie”. Minerii blocaţi în subteran ies la suprafaţă

Sigur că putem discuta mai departe de soluţia pe termen lung. Când avem toate soluţiile conturate, vom merge cu certitudine şi vom discuta şi cu minerii. Nu e vorba de a fugi, problema e să te duci să rezolvi, nu să te urci pe un val de simpatie sau pe ceva de genul acesta. Trebuie să te duci şi când spui un lucru trebuie să te ţii de el să-l faci. (…) Nu aveam ce să le comunic că le rezolv sâmbătă şi duminică problema cu tichetele de transport şi atunci nu te duci să nu rezolvi o problemă, te duci când ai problema rezolvată şi când am problema rezolvată o să mă duc”, a explicat Virgil Popescu la b1.

Citeste si:  Vaccinat cu ambele doze, dar fără anticorpi. Cum explică situația medicul Marinescu

Ministrul Energiei a adăugat că a discutat cu omologul său de la Fonduri Europene despre Fondul de tranziţie justă pentru Valea Jiului.

Cei aproximativ 80 de mineri blocaţi în subteranul Minei Lupeni de şase zile au ieşit la suprafaţă şi au renunţat la protest, luni seară, după ce ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că s-au găsit soluţii pentru situaţia din Valea Jiului.

Sursa: RomaniaTV

 9 total views