31 mai 2:12 PM

Abonare la google news

Ministrul bulgar de interne anunță că sesizează procuratura împotriva fostului premier, acuzat că ar fi amenințat și interceptat politiceni

Ministrul interimar de interne al Bulgariei, Boiko Raşkov, va sesiza procuratura în legătură cu acţiunile fostului prim-ministru, Boiko Borisov către parchet. Într-un interviu acordat postului de televiziune Evrokom din Bulgaria, Raşkov a povestit despre întâlnirea sa cu un martor anonim care a susţinut că fostul şef al guvernului de la Sofia l-a ameninţat, transmite Darik, citată de Rador.

Ministrul interimar al afacerilor interne a adăugat că va face sesizarea în termen de o săptămână. Martorul anonim a afirmat că Boiko Borisov i-ar spus: „Ai o soţie şi copii care nici nu vor şti dacă nu cumva se hrănesc cu carnea ta”.

„Politicieni bulgari au fost interceptaţi, iar informaţiile despre această acţiune au fost distruse”, a subliniat Raşkov. Ministrul a sugerat că politicienii au fost ascultaţi şi datele despre interceptări au fost păstrate în aşa-numitele materiale inutile, adică dovezi care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei şi care urmează să fie distruse.

Fostul premier al Bulgariei, Boiko Borisov, comentat scandalurile legate de interceptările unor politicieni, în cadrul unei întâlniri pe care a convocat-o cu foşti miniştri şi tineri din partidul GERB.

Fostul şef al guvernului de la Sofia a subliniat că oamenii nu mai cred în scandalul legat de presupusele interceptări, pentru că nu au fost prezentate niciun fel de dovezi. De asemenea, Borisov a adăugat că executivul interimar încearcă să găsească o persoană care să susţină acuzaţiile la adresa sa, amintind de omul de afaceri Svetoslav Ilciovski. În urmă cu două săptămâni, Ilciovski l-a acuzat pe fostul prim-ministru de corupţie şi şantaj.

„Ulterior, s-a dovedit că acest om de afaceri nu mă cunoaşte şi nimic din ceea ce a susţinut nu s-a dovedit a fi adevărat. Nici până în ziua de astăzi nu este nimic real, pentru că nu a existat nimic. Sunt atât de panicaţi şi de confuzi, încât dacă nu au nimic, vor inventa ceva rapid. Aşa cum au ‘fabricat’ vara trecută. Dacă ar fi avut ceva, ar fi ieşit şi ne-ar fi ‘ucis’ deja”, a subliniat Borisov.

 


Citeste articolul pe G4Media