Abonare la google news

Mihai Rotaru, anunț la miezul nopții: „Da, o să vină de pe 2 ianuarie!” Un nou antrenor secund la Universitatea Craiova

Mihai Rotaru a intervenit la TV imediat după remiza obținută de Universitatea Craiova pe terenul celor de la CFR Cluj. Patronul oltenilor spune că va merge pe mâna lui Corneliu Papură până la finalul sezonului, dar că acesta va primi întări. Un nou antrenor va completa actualul staff tehnic.

Craiova nu și-a luat revanșa cu CFR Cluj, după „finala campionatului”, pierdută în sezonul trecut. Oltenii au avut, totuși, cele mai mari ocazii și puteau pleca cu cele trei puncte, dacă Radu Petrescu ar fi validat golul lui Ovidiu Bic.

Universitatea vine la doi pași în urma liderului FCSB, iar Mihai Rotaru anunță ceva schimbări la echipă.

Mihai Rotaru, anunț la miezul nopții: „Da, o să vină de pe 2 ianuarie!” Un nou antrenor la Universitatea Craiova

Imediat după finalul partidei de la Cluj, patronul Universității Craiova a anunțat venirea unui nou antrenor la echipă.

Citeste si:  Caz incredibil în România. Un bărbat care locuieşte gard în gard cu spitalul a aşteptat ambulanţa 24 de ore pentru a-i face test COVID-19

Octavian Benga, fostul antrenor al lui Poli Timișoara, va face parte din staff-ul oltenilor.

„Da, domnul Benga o să facă parte din staff-ul nostru, începând cu data de 2 ianuarie”, a spus Mihai Rotaru la Digi Sport.

Benga, care și-a dat demisia de la Poli, va fi antrenor secund la Universitatea.

 

Despre faza controversată cu Ovidiu Bic în prim-plan a vorbit și Sorin Cârțu. Oficialul Craiovei acuză încă o dată FRF și LPF pentru neintroducerea sistemului VAR în Liga 1.

„De golul din 1966 încă se vorbește. (n.r.- golul din finala Campionatului Mondial, dintre Germania și Anglia, 4-2). Dacă nu avem tehnologie. Nu știu ce să spun.

Dacă nici măcar asta nu ai implementat… păi nu facem nimic, la noi nu se poate. Trece pe lângă ei, pe ei nu îi interesează calitatea banilor la LPF, FRF, pe ei îi interesează…

În seara asta noi parcă am fost mai aproape de victorie. Eu am spus mereu că CFR cu cine joacă, forțează să joace cum vor ei. În seara asta nu a fost așa. Am încercat să ne facem un joc de al nostru.

Am avut o posesie mult mai mare. Mă uit acum la televizor, parcă ar fi trecut mingea de linia porții. Doar îți arăta arbitrul ceasul și nimeni nu scotea nici un cuvânt.

Nu a sunat ceasul, nu e gol. Asta e. Mai așteptăm până când decidem faze litigioase. Mai aștept, că până se pune și varul… la noi ca la nimeni.

La Papp cred că e o accidentare. Nu sunt cu ei la Cluj. A a cuzat și data trecută probleme musculare. Nu s-a discutat niciodată despre schimbarea lui Papp.

Eu spun de doi ani că nu mai antrenez. Deocamdată eu nu am auzit pe nimeni. Poate sunt discuții neoficiale între acționari cu respectivii. Dar oficial, nu”, a declarat Sorin Cârțu la ProSport Live.

Citeste si:  Bilanţ coronavirus 27 ianuarie. Aproape 3.200 de cazuri COVID în 24 de ore şi 77 de decese. Capitala se menţine în scenariul galben

CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0! ECCHIPELE DE START

CFR Cluj: Bălgradean – Camora, Burcă, Vinicius, Manea – Soares, Djokovic, Deac, Gîdea, Costache – Debeljuh

Rezerve: Sandomierski – Susic, Ciobotariu, Hoban, Itu, Pereira, Păun, Chipciu, Vojtus.

Antrenor: Edward Iordănescu.

U Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălaşa, Papp, Bancu – Nistor, Bic, Cicâldău – Ofosu, Mamut, V.Constantin

Citeste si:  Coronavirus LIVE UPDATE 4 ianuarie. 3.034 de cazuri din mai puțin de 10.000 de teste

Rezerve: Popescu – Mitran, M.Constantin, Vătăjelu, Screciu, Căpăţînă, Bărbuţ, Baiaram, Ivan.

Antrenor: Corneliu Papură.

S-a spus că am negociat cu Walter Zenga, cu Edi Iordănescu, înainte să ajungă la CFR, cu Dan Petrescu… Cine a mai fost aici? Șumudică, Reghecampf. Noi nu am discutat cu niciunul dintre acești antrenori.

Mihai Rotaru

Sursa: Prosport