Abonare la google news

Metroul Clujului se lovește de realitate: Banii din PNRR se cheltuie până în 2026. Dacă depășim data, returnăm miliardul de euro

Finanțarea metroului prin PNRR, Planul Național de Redresare și Reziliență, adică bani europeni, se poate face numai până în decembrie 2026, când proiectul trebuie finalizat sau banii returnați. 

Activistul Szakats Istvan susține că primarul Emil Boc tocmai a anunțat că ”proiectul este “prins” în PNRR – Programul Național de Reconstrucție și Reziliență. Tot de la dumnealui aflăm și că “ultima lopată” a lucrării se va da în 2026. Primarul estimează că lucrările pentru metrou “ar putea” să înceapă din 2022. Asta, socotit până în 2026 inclusiv înseamnă 5 ani pentru execuție”. 

Problema vine din faptul că studiul de prefezabilitate arată că realizarea metroului ar dura 128 luni – adică 10 ani și 8 luni pentru execuția lucrării. ”O diferență mai mult decât remarcabilă în cazul unui proiect de un miliard de euro (pentru comparație, de 10 ori valoarea CMID-ului). 

Se pune întrebarea: pe ce documente tehnice se bazează primarul atunci, când în fața microfonului, scurtează termenul de 10 ani și 8 luni, la mai puțin de jumătate? Pe niciunul. Din păcate edilul Boc nu dispune de niciun studiu validat de specialiști în mobilitate urbană și aprobat în Consiliul Local, care să-i susțină ambiția. Enunțul domnului Boc este unul pur politic.

Vestea bună este că la ora actuală este în lucru – de aceași echipă care a realizat Studiul de Prefezabilitate – și un Studiu de Fezabilitate. Acest studiu va ieși în septembrie, și nu este exclus să valideze, prin argumente profesionale post-hoc, intuiția politică a primarului conform căreia lucrarea estimată inițial la 10 ani și 8 luni prin Studiul de Prefezabilitate se poate realiza și în 5 ani. Doar că din păcate, acest deznodământ este la fel de incert ca și dezirat. Chiar primarul ne atrage atenția că Studiul de Fezabilitate ar putea să recomande fazarea proiectului. În aceste condiții este cu atât mai dificil de înțeles siguranța cu care edilul Boc își promovează deadline-ul de 31.12.2026. Ce motivează această ambiție? Banii.

Orice proiect, pentru a putea primi finanțare din fonduri europene nerambursabile prin PNRR, trebuie să fie implementat până în 31 decembrie 2026. Este o cerință a UE. De asta insistă primarul să tragă semnale politice (prin asigurări verbale) că proiectul va fi finalizat în 2026”, a mai spus activistul Szakats Istvan.

Guvernul este acuzat că dorește finanțarea metroului din Cluj mai mult decât finanțarea autostrăzii Moldovei A13

O altă problemă este că România va depune propunerile pentru PNRR până la sfârșitul lunii aprilie, dar metroul Clujului nu are nici măcar Studiu de Fezabilitate.

Activistul Szakats Istvan spune că aici apar două probșleme: ”Prima privește “maturitatea” proiectului. Anume, UE cere ca proiectele “prinse” în PNRR să fie “mature”. Dar în cazul propunerii municipiului Cluj-Napoca, proiectul ar trebui să fie considerat “matur” pe baza unui singur Studiu (cel de Prefezabilitate) existent la data depunerii proiectului – în condițiile în care Studiul, cu ale sale 10 ani și 8 luni timp de execuție (adică finalizare estimată în 2032) de fapt descalifică din start înscrierea proiectului în PNRR (finalizare obligatorie în 2026). Ce argumente auxiliare i-ar mai putea aduce edilul Boc ministrului Ghinea (USR+) privind maturitatea proiectului, în condițiile în care Studiul de Fezabilitate nu numai că nu este gata, dar chiar ar putea să recomande fazarea proiectului, este deosebit de neclar. 

A doua problemă este că banii UE pentru proiectele “prinse” în PNRR vin cu niște condiții stricte și explicite: cei care nu reușesc să-și finalizeze proiectele până în 31.12.2026, trebui să returneze integral banii. Integral. În cazul Clujului, un miliard de euro. În aceste condiții, enunțul politic al primarului, care reduce termenul de execuție al proiectului de la 10 ani și 8 luni la mai puțin de jumătate din microfon, pare cu atât mai hazardat.

Ar putea reduce perioada de implementare aceași echipă care în Studiul de Prefezabilitate a estimat 10 ani și 8 luni pentru lucrare, la 5 ani în Studiul de Fezabilitate? Cu siguranță. Doar s-a făcut o stimarea inițială, bazată pe studierea mai multor soluții tehnice, printr-o serie de simulări financiare, etc. Se mai pot face și altele”. 

Asociația Pro Infrastructură atrăgea atenția asupra acestor lucruri și în noiembrie 2020

Deși este prezentat ca un viitor proiect de succes în Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), metroul din Cluj-Napoca evaluat la un miliard de euro este în prezent blocat în incompetență și birocrație, existând riscul de a rata acest tren al finanțării europene.

Includerea proiectelor în acest PNRR presupune finalizarea studiilor și contractarea lucrărilor până cel târziu în anul 2022. În aceste condiții, proiectul metroului din Cluj-Napoca aflat în etapa studiului de fezabilitate este într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea acestui studiu, iar apoi lansarea și finalizarea licitației pentru lucrări până în 2022.

Ei bine, primăria Cluj-Napoca pare că nu înțelege importanța acestui proiect, abordând relația cu prestatorul angajat să realizeze studiile într-o manieră ultra-birocratică, de multe ori inutilă. Astfel, deși legea prevede derogări speciale pentru proiectele de interes național finanțate din fonduri europene, primăria a solicitat autorizații de construire, avize și numeroase formulare inutile pentru realizarea forajelor geotehnice. Până la soluționarea acestei situații, proiectul este blocat. 

O întârziere de până la 6 luni în pornirea studiilor geotehnice ar putea anula șansele contractării lucrărilor în 2022 și, astfel, ar însemna ratarea finanțării europene din PNRR”, spuneau cei de la API.

Între timp, traseul metroului s-a lovit de un zăcământ de sare, sub cartierul Mărăști. 

Citeste articolul pe Stiridecluj