duminică 28 noiembrie 1:20 AM

Abonare la google news

Medicul Mihai Craiu: Ce este mai greu abia vine. Dacă mergem pe același drum este cronica unei nenorociri anunţate


Rata scăzută de vaccinare împotriva COVID-19 va aduce repede un nou val de infectări cu virusul SARS-COV 2, avertizează medicul Mihai Craiu.


„Unii au treabă cu petrecerile din minivacanță…
Alții se uită la cele 2104 cazuri confirmate de COVID-19 în România ieri și răsuflă ușurați, zicând „gata am scăpat”…
Alții se uită la știri și văd raportul Reuters cu cele 27.717 cazuri noi diagnosticate, acum 2 zile, în Cehia. Țara care are tot 13 milioane de doze de vaccin administrate până acum, la o populație de 10.7 milioane, adică 55% față de cea din Romania!
Una peste alta situația epidemiologică este într-o evoluție continuă, chiar dacă niște tulburați încă neagă ingrijorătoarea realitate”, spune medicul Mihai Craiu, într-o postare pe Facebook.

Citeşte şi: Noi restricţii după apariţia tulpinii africane de COVID. Alexandru Rafila: Ar fi de patru ori mai transmisibilă decât Delta

Medicul Mihai Craiu avertizează că „ce este mai greu abia vine…”.

„Dintre toți cei aflați la risc în fața SARS-CoV-2, copiii au cel mai mic risc!
Vaccinarea foarte modestă (circa un sfert) a persoanelor de peste 80 de ani și modestă in general, in România, va aduce repede un nou val, cu multe decese prevenibile”, spune medicul Mihai Craiu.

Medicul trage un semnal de alarmă şi pentru guvernanţi.

„Increderea în vocile autorizate prin calificare profesională si prin competență este în scadere în România. Dacă mergem pe același drum este cronica unei nenorociri anunțate”.

„Cei care încă mai ezitați, mergeți la vaccinare, acum”, concluzionează medicul.

Citeşte şi: Teste de salivă pentru elevi, la pachet şi fără instrucţiuni în şcoli. Ministrul Educaţiei: Absenţa ambalajului individual al testelor este într-adevăr o problemă, alături de multe altele

Romaniatv.net