duminică 4 iulie 1:00 PM

Abonare la google news

Medicii Spitalului de Urgență Floreasca și-au dat acordul pentru transferul pacienților arși la Petromidia în străinătate


  • Spitalul Floreasca și-a dat acordul pentru transferul pacienților arși la Petromidia în străinătate.
  • Toate costurile vor fi suportate de Rompetrol Rafinare și de KMG International.
  • O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari.
  • O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite.

Medicii Spitalului de Urgență Floreasca, unde sunt îngrijiți cei doi pacienți cu arsuri în urma exploziei de la rafinăria Petromidia, din Năvodari, și-au dat acordul pentru transferul în străinătate.


Atât angajatorul, KMG International, cât și familiile celor doi angajați ai rafinăriei Petromidia care au suferit arsuri grave în urma exploziei, cer autorităților transferul de la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” spre o clinică de specialitate din străinătate.

„Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialiști din Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca”, starea celor doi colegi este stabilă, având arsuri pe aproximativ 35% din suprafața corpului. În această dimineață (duminică – n.r.), s-a primit acordul din partea medicilor pentru transfer”, a anunțat compania, care depune eforturi pentru transferul celor doi.

Costurile, suportate de Rompetrol Rafinare și de KMG International

Bărbatul în vârstă de 27 de ani, internat în Constanța, a început să meargă și se recuperează rapid după intervenția chirurgicală de vineri seară. Cadrele medicale de la Spitalul Județean Constanța estimează că acesta va fi externat în perioada următoare.

Potrivit unui comunicat transmis de KMG International, toate costurile vor fi suportate de Rompetrol Rafinare și de KMG International.

O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite.

Urmăriți Aleph News pe Facebook, Twitter, Youtube și Instagram!

Alephnews.ro