duminică 21 noiembrie 12:46 AM

Abonare la google news

Medicii din Grecia nu mai fac faţă valului mare de infectări. Guvernul le-a ordonat la zeci de doctori din clinici private să se prezinte de sâmbătă în spitalele de stat

Poliţiştii au predat documentele corespunzătoare medicilor, care acum trebuie să se prezinte la spitale sâmbătă dimineaţă, a anunţat radioul de stat din Grecia, citat de Greek Reporter.


Guvernul de la Atena a luat o decizie cu o zi înainte ce a făcut posibil acest pas. Experţi juridici au declarat că cei care refuză ar putea riscă până la trei ani de închisoare.

Din cauza celui de-al patrulea val al pandemiei de coronavirus, spitalele, în special din nordul Greciei, sunt supraaglomerate de mai multe săptămâni.


Citeşte şi Grecia verifică certificate verzi emise în România şi Bulgaria sub suspiciunea de fals

Guvernul de la Atena a chemat deja medicii privaţi să se ofere voluntar la începutul lunii noiembrie. Cu toate acestea, doar aproximativ 40 s-au oferit să lucreze.

Potrivit asociaţiilor medicilor din spitale, sistemul de sănătate grec are nevoie de cel puţin 150 de medici suplimentari.

La începutul lunii noiembrie, Grecia a instituit noi măsuri pentru persoanele nevaccinate. Astfel, acestea trebuie să prezinte teste PCR sau antigen negative pentru a avea acces în instituţiile publice, magazine sau bănci. Angajaţii din sectorul privat şi cel public care nu sunt vaccinaţi vor trebui, de asemenea, să prezinte de două ori pe săptămână teste negative de COVID-19, pe care vor trebui să le plătească.

Amenzile pentru magazinele şi restaurantele care nu respectă măsurile impuse de guvern au fost dublate, ajungând la 5.000 de euro.

Citeşte şi Grecia instituie noi măsuri pentru persoanele nevaccinate: „Principal armă împotriva pandemiei este vaccinul”

Romaniatv.net


Stirile.eu