joi 29 iulie 5:00 PM

Abonare la google news

Mecanicul trenului care a provocat accidentul feroviar de la Fetești era băut și a adormit în mers. Reacția ministrului transportului

Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor, a declarat că în prezent se lucrează la determinarea cauzei care a permis producerea accidentului feroviar de la Fetești.


Două trenuri de marfă s-au ciocnit, în noaptea de miercuri, precizând că sunt informații că mecanicul care a provocat impactul ar fi fost băut și ar fi adormit. Polițiștii au confirmat că bărbatul consumase alcool.

„Din primele informații pe care le avem de la fața locului, sistemul de siguranță automat care ar fi trebuit să frâneze trenul nu era funcțional. Ancheta o să spună de ce, o să primim chiar o primă informare chiar în cursul zilei de astăzi.


Lucrurile nu erau în regulă nici cu mecanicul de locomotivă. Din ce am înțeles, da (ar fi adormit – n.r.), dar o să stabilească ancheta. Înțeleg că era și sub influența alcoolului”, a spus Cătălin Drulă, la Antena 3.

Cum s-a petrecut accidentul

Potrivit informațiilor trasmise de CFR joi dimineață, circulația feroviară a fost blocată după ce un tren privat de marfă, care era garat la linia II, în stația CF Fetești, a fost tamponat de un al doilea tren privat de marfă, care a depășit semnalul de OPRIRE de la intrare în stație, și a intrat în trenul garat. În urma tamponării, patru vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, iar locomotiva s-a răsturnat.

„Vreau să transmit un semnal destul de clar către acești operatori de marfă din zona privată, pentru că, în fine, de la stat a mai rămas un singur operator, că nu se mai pot juca cu siguranța pe sistemul feroviar. Un tren de marfă a intrat în spatele altui tren trecând peste toate semnalele”, a afirmat ministru Transporturilor.

Mecanicul era beat

Poliția din Ialomița transmite că mecanicul de locomotivă al trenului care a lovit cealaltă garnitură care era oprită a fost testat alcoolscop, rezultând o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Fetești pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, potrivit Mediafax.

Polițiștii continuă cercetarea la fața locului alături de celelalte autorități competente în domeniu pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului feroviar, a transmis Poliția Ialomița.

Cancan.ro


Stirile.eu