marți 26 octombrie 1:57 PM

Abonare la google news

Măsuri speciale la pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou

Măsuri speciale la pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou. După ce au intrat în vigoare noile restricţii, oamenii stau la coadă chiar şi două ore pentru a putea ajunge la Sfintele Moaşte.


Măsuri speciale la pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou

Marţi dimineaţă, credincioşii au stat la cozi de un kilometru pentru a ajunge să se roage la Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou.

Citeşte şi Noile restricţii au apărut în Monitorul Oficial. Cum se va intra la mall şi în instituţiile publice. Arafat anunţă reevaluarea măsurilor


Pelerinajul pentru sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, considerat ocrotitorul Bucureştilor, a început pe 21 octombrie, atunci când au fost  scoase moaștele și așezate spre închinare în pridvorul Catedralei Patriarhale. Ceremoniile religioase se vor încheia în 28 octombrie, iar Biserica spune că totul se va desfășura „în condiţii de maximă rigoare”, în contextul pandemiei de COVID-19.

„În contextul sever al pandemiei de COVID-19, în care Biserica însăşi a desfăşurat o intensă campanie de promovare şi conştientizare a regulilor igienico-sanitare, subliniind firescul şi necesitatea ascultării de sfatul medicilor, pentru organizarea în condiţii de reală siguranţă a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an au fost luate şi vor fi respectate mai multe măsuri speciale”, precizează Patriarhia Română.

Măsuri speciale pentru pelerinaj

Accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;

Pe traseul unic de acces vor fi trasate marcaje clare de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei necesare distanţe;

Pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea strictă a normelor igienico-sanitare; se va crea un flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;

Voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi pelerinilor materiale de dezinfectare şi măşti (dacă nu au);

Pachetele alimentare (aproximativ 20.000) vor fi oferite de voluntari în condiţii de maximă igienă: biscuiţi/eugenii, apă plată în sticle sigilate, toate produsele distribuite fiind însoţite de certificat de conformitate;

După închinarea la Sfintele Moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre strada 11 iunie vor primi de la voluntarii prezenţi agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate;

Pe esplanada din faţa Altarului de vară al Catedralei Patriarhale vor fi marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber; în zonă vor fi instalate 200 de scaune, respectându-se o distanţă de 1,5 m între ele;

Din motive sanitare, raclele cu Moaştele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent.

Rata de infectare COVID-19 calculată la 14 zile este, marţi, în Bucureşti, de 16,13 de cazuri la mia de locuitori, potrivit site-ului Direcţiei de Sănătate Publică. În urmă cu o zi, rata de incidenţă a fost 16,24.

Citeşte şi Mărturia CUTREMURĂTOARE a unui medic infectat cu COVID: „Mă chinuiam atât de mult încât mi-am rugat colegii să mă omoare

 

Romaniatv.net


Stirile.eu