20 mai 2:13 PM

Abonare la google news

”Marșul înrăiților” de la Vilnius

Vaccinarea ungurilor cu Sputnik V se întoarce împotriva guvernului Orban

„Bula concurenței pe piața vaccinuri anti Covid 19 s-a spart,” citim în atlatszo.hu. „Grupul de la Visegrad (format din Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia, n.r.) nu a ajuns la un acord comun privind certificatele de vaccinare.”

„Uniunea Europeană (UE) intenționează să re-permită libera circulație între statele membre în această vară. Soluția pentru călătorii în străinătate este Cartea verde europeană COVID-19. Cu toate acestea, pentru Ungaria, deschiderea va însemna o activitate diplomatică suplimentară, întrucât o parte a populației a fost vaccinată cu vaccinuri neaprobate de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). Budapesta încearcă să rezolve consecințele deciziei sale riscante de gestionare a epidemiei, luată în această primăvară, prin acorduri bilaterale cu fiecare stat.”

Decizia unilaterală a Ungariei s-a lovit de o altă problemă neașteptată: „Miniștrii de externe ai V4 (Grupul de la Visegrad, n.r.) nu au reușit să cadă de acord asupra recunoașterii reciproce a certificatelor de vaccinare.”

„De fapt, problema afectează doar cetățenii maghiari, întrucât guvernul Orbán, în opoziție cu planul de vaccinare unificat al UE, a importat și vaccinuri chineze și ruse în țară, în încercarea de a obține un avantaj politic intern, fără succes,” adaugă jurnaliștii maghiari.

 

Marșul pentru familie- marșul înrăiților la Vilnius

Acesta este titlul unui editorial din www.delfi.lt care se referă la un marș organizat sâmbătă, 22 mai, în capitala Lituaniei, de susținătorii familiei tradiționale.

„Oameni revoltați vor veni din toată Lituania pentru a sprijini declarația organizatorilor că este timpul să ne ridicăm pentru a ne apăra. Dar cine atacă?” se întreabă editorialistul.

„Potrivit organizatorilor, ideea acestui marș a venit după colectarea a 300.000 de semnături pentru demiterea președintelui comisiei pentru drepturile omului din Seimas (Parlamentul lituanian, n.r.,) Tomas Vytautas Raskevičius. Deoarece s-a dovedit deja că multe dintre aceste semnături sunt pur și simplu falsuri create prin codul programului, subiectul semnăturilor a fost lăsat deoparte.”

„Împotriva cui și împotriva a ce va fi organizat, așasar, marșul? Aceasta este cea mai grea parte,” adaugă editorialistul. „Se pare că organizatorii înșiși nu sunt în măsură să formuleze logic și coerent ceea ce îi revoltă și pentru ce ar trebui să se mobilizeze populația.”

Motivația oficială este că „marșul este organizat împotriva propagandei sexiste și agresive care se desfășoară prin metode de război ideologic și împotriva legilor elaborate de majoritatea guvernului, care sunt contrare Constituției Republicii Lituania, adoptată prin referendumul popular.”

„Este foarte greu de înțeles ce fel de război ideologic se desfășoară într-o țară în care sunt recunoscute și reprezentate o mare varietate de ideologii politice sau sociale și unde, de fapt, niciuna dintre ele nu se bucură de sprijin universal sau nu poate fi criticată.”

Organizatorii spun: „Ne vom opune în unanimitate ratificării iminente a Convenției de la Istanbul de către Seimas, care interzice libertatea de exprimare și credință, legalizează controlul total al societății prin gândire și impune sancțiuni legii. Vocea și dreptul părinților de a aduce își crește copiii conform convingerilor lor, așa cum se prevede în Constituție.”

 

Produsele dezinfectante care nu dezinfecteaza nimic în Slovacia

Aktuality.sk scrie despre dezinfectanții care nu au nici un efect, apăruți în număr mare în urma pandemiei Covid 19.

„Cel mai slab punct al dezinfectanților denunțați de țările membre ale Uniunii Europene au fost efectele antiseptice aproape zero – produsele nu au reușit să distrugă bacteriile sau virusurile, deoarece nu conțin suficient agent activ.”

„De anul trecut, dezinfectanții au devenit  parte inseparabilă a vieții noastre. Acest lucru a fost confirmat și de sondajul agenției Nielsen, potrivit căruia, deja în martie 2020, vânzările de dezinfectanți pentru mâini au crescut cu 560%. Un interes ridicat pentru înregistrarea acestor produse a fost constatat și de Ministerul Economiei – în comparație cu anul 2019, produsele biocide nou înregistrate a crescut cu 170%.”

„Compoziția produselor antiseptice este supusă reglementărilor stricte ale Uniunii Europene. Înainte de a achiziționa un dezinfectant pentru gospodăria dvs., puteți verifica dacă un anumit produs este înregistrat în baza de date europeană,” atenționează jurnaliștii slovaci.

„Slovacii pot raporta direct produse periculoase sau produse care nu îndeplinesc cerințele legale. În același timp, acestea sunt înregistrate în sistemul european RAPEX, unde țările membre comunică informații despre produsele periculoase. În prezent, peste 20 de dezinfectanți nocivi sunt înregistrați aici. Este posibil ca unele dintre ele să fi apărut și în magazinele slovace.”

 

Cum au strans polonezii 2,2 milioane de dolari în mai puțin de o lună pentru un copil bolnav

Wyborcza.pl scrie un articol emoționant despre cum s-a mobilizat întreaga Polonie pentru salvarea vieții unui băiețel de 12 ani din orașul Szczecin, în nord-vestul Poloniei. Diagnosticat cu o formă foarte agresivă de cancer, singura șansă la viață a băiatului vine din Statele Unite, Spitalul Saint Louis, singurul loc din lume unde se tratează boala sa, cu 85% sanse de vindecare completă. Costul: 2.2 milioane de dolari.

Părinții copilului nu aveau acești bani așa încât au făcut un apel la donații publice având în vedere ritmul în care avansează boala. Întreaga Polonie, atât persoane private, cât și companii, s-au împlicat în acest caz iar luni, 17 mai, după ora 21 pe contul „siepomaga.pl, bara de colectare a devenit verde – s-a strâns întreaga sumă necesară! De la începutul campaniei, aproape 200.000 de persoane au donat.”

Ajutor a venit din cele mai neașteptate părți: Pasionații de mașini de epocă s-au mobilizat și, în schimbul a 30 de zloți – 8 dolari, oricine putea să facă o cursă cu o mașină de lux de epocă.

„Jurnalistul celebru Filip Chajzer a conceput acțiunea Cafeneaua Victoriei: Cafenele și restaurantele din toată Polonia s-au alăturat, donând veniturile din cafeaua vândută pe 15 mai în contul de strângere de fonduri pentru Wiktor.”

 

Au participat la realizarea Revistei Presei Europa Plus:

Szilárd Fekete, Ungaria

Karolina Vingytė, Lituania

Julia Brzozka, Polonia

Karolína Bauerová, Slovacia

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

Citeste articolul pe RFI