vineri 26 noiembrie 12:52 AM

Abonare la google news

Marocul a decis să suspende zborurile către şi dinspre Franţa din cauza pandemiei de COVID-19

Marocul a decis să suspende zborurile către şi dinspre Franţa din cauza recrudescenţei pandemiei de COVID-19, a anunţat joi Ministerul Afacerilor Externe marocan, relatează AFP.


”Această decizie va intra în vigoare din 26 noiembrie 2021 la ora 23:59 (22:59 GMT) până la o nouă notificare”, se precizează într-un comunicat oficial transmis de agenţia de presă MAP.

Guvernul francez nu preconizează în acest stadiu „nici izolarea şi nici starea de alertă” în faţa celui de-al cincilea val al pandemiei pe teritoriul Franţei, care este „fără îndoială mai puternic şi mai îndelungat (…) decât cel din vară”, a declarat joi ministrul Sănătăţii, Olivier Veran, potrivit Agerpres.ro.


„Vom putea trece peste acest val fără să recurgem la mijloacele cele mai coercitive” care au fost impuse de ţările vecine Franţei, a precizat el, subliniind că în acest stadiu nu vor exista „nici o închidere anticipată a centrelor comerciale şi nici restricţii impuse deplasării persoanelor”, în faţa recrudescenţei contagierilor cu COVID-19.

Stiripesurse.ro


Stirile.eu