2 iunie 8:12 PM

Abonare la google news

Marius Șumudică, obiective fabuloase după ce a semnat cu CFR Cluj: „Asta mă interesează!” Ce ar alege între al cincilea titlu consecutiv și calificarea în Liga Campionilor

Marius Șumudică este decis să aducă la Cluj al cincilea titlu consecutiv. Cu toate acestea recunoaște că, dacă va avea de ales, ar alege o calificare în grupele Ligii Campionilor. Tehnicianul și-a anunțat obiectivele, după ce a fost numit la cârma campioanei Ligii 1.

Marius Șumudică a pus capăt perioadei de inactivitate. Nu a ales ofertele din Turcia și Arabia Saudită și a fost numit la CFR Cluj, după cum ProSport a anunțat în exclusivitate.

Antrenorul va avea o misiunea grea. Trebuie să aducă al cincilea titlu consecutiv la Cluj. Este convins că va avea succes, mai ales că are parte în Ardeal de condiții cum nu credea că pot exista în Liga 1, după cum spune.

 

Marius Șumudică, obiective fabuloase după ce a semnat cu CFR Cluj: „Asta mă interesează!” 

Marius Șumudică se va bate cu FCSB, Universitatea Craiova sau Sepsi, după cum el însuși spune, pentru campionatul viitor. Nu are de gând să cedeze și anunță un sezon fabulos:

„Obiectivele? Să câștigam trofee, să jucăm un fotbal bun. Pe mine mă interesează soluția de mijloc, să ne calificăm în grupele Europa League.

Nu se știe ce se poate întâmpla, luptăm și în Champions League. Dar eu asta vreau, să ajungem cel puțin în grupele Europa League. Sper să închidem acest contract. Vreau Cupa României, Supercupa și campionatul.

Dacă ar fi să aleg, vreau grupele de Champions League. Cu siguranță, atunci vom fi un grup puternic și vom putea câștiga și campionatul.

O să stabilesc și cu conducerea clubului ce jucători ne trebuie. Echipele din România nu pot da salarii mari, dar vom face tot ceea ce ține de noi și să respectăm raportul calitate – preț.

Sunt salarii bune, este un club stabil. Jucătorii de la CFR au câștigat sume importante.

Îmi doresc foarte mult să rămână, și așa mi se pare normal, un singur jucător U21. Există Petrila, există Rusu de la Arad. În general va fi destul de greu, e clar că va trebui să schimbăm, să ținem cont și de lot.

Conducerea împreună cu mine vom decide cine va trebui să rămână. Ne vom așeza la masă, abia am semnat actele. De azi ne vom pune la treabă și vom face tot ce va ține de noi. Președintele clubului cunoaște mult mai bine fotbalul românesc în momentul de față.

Săptămâna asta avem timp, începem pregătirea și vedem cu cine vom continua. Sunt mai mulți jucători la care ne gândim în momentul de față. Dar nu pot să va dau nume, nu ar fi ok, dacă nu am reuși să îi facem.

Toți trebuie să înțelegem că CFR Cluj este clubul care a câștigat ultimele patru campionate. Trebuie să punem osul la muncă. Țin să le mulțumesc celor dinaintea mea, lui Edi Iordănescu, Dan Petrescu.

Eu trebuie să continui acest drum, să câștig trofee. Sper să mai pun umărul puțin la fotbalul românesc” , a spus Marius Șumudică la Digi Sport.

 

Arlauskis, Sandomierski, Vinicius, Ben Youssef, Latovlevici, Luis Aurelio, Hoban, William, Pereira sunt jucătorii pe care CFR Cluj îi va pierde în această vară.

Portarul Cristiano, fundașul Bouhenna, mijlocașii Jonathan Rodriguez și Tahiri și extrema Denis Rusu sunt achizițiile campionilor până acum.

Citeste articolul pe ProSport