Marius Florea, vechiul și noul președinte al Federației Române de Scrimă! Victorie clară în alegeri

Marius Florea a reușit să obțină un nou mandat la conducerea Federaţiei Române de Scrimă la alegerile din cadrul Adunării Generale a FRS desfăşurate la Hotelul Crowne Plaza din Bucureşti.

Florea a afrimat că a fost votat de 54 dintre membrii afiliaţi, contracandidatul său, Constantin Sandu, strângând 4 sufragii, alte trei voturi fiind anulate.

„Eu nu promit, eu fac. E o diferenţă. Dacă promit şi nu fac, este egal cu zero. Voi continua proiectele începute cu echipa pe care o am, cu Roxana Bârlădeanu secretar general am lucrat foarte bine. Iar eu consider că echipa este cea mai importantă de fapt”, a declarat pentru agenția Agerpres, imediat după rezultat, Florea.

Citeste si:  Aeroportul Henri Coandă își reduce aproape la jumătate activitatea de îmbarcare, din cauza traficului scăzut

Marius Florea, vechiul și noul președinte al Federației Române de Scrimă! Victorie clară în alegeri

Cele cinci posturi de membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Scrimă, pentru care şi-au depus dosarele şapte candidaţi, au fost câştigate de Oana Ionescu, Pavel Badea, Valentin Niţă, Ciprian Porumb şi Gabriela Dinţică. Candidatul Marcel Tarţa nu a întrunit voturile necesare, iar Costin Duţu s-a retras înaintea alegerilor.

Citeste si:  Cornel Nistorescu, despre Iohannis: „Este un președinte leneș, nededicat poporului. Un personaj nepăsător, rudimentar, simplist”

La Adunarea Generală Ordinară şi de Alegeri au participat 61 de membri afiliaţi ai federaţiei. Fost arbitru în proba de sabie şi secretar general al FRS, Marius Florea (55 de ani) a fost ales preşedinte al federaţiei în 27 aprilie 2018, după ce Laura Badea se retrăsese în luna ianuarie a aceluiaşi an din motive de sănătate.

Citeste si:  Cartoful dulce, leguma minune care te vindecă de boli

Noul și vechiul preşedinte a menţionat că primul obiectiv al său şi al federaţiei este câştigarea unei medalii la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Florea candidase la preşedinţie şi la alegerile din 29 martie 2017, însă atunci a pierdut în faţa Laurei Badea.

Sursa: ProSport

 5 total views