Abonare la google news

Marea Britanie semnalează o posibilă deturnare a unei nave petroliere, în largul costelor Fujairah din Emiratele Arabe. Alte 4 nave au transmis că au pierdut controlul direcției

Un incident în desfăşurare în largul coastelor emiratului Fujairah din Emiratele Arabe Unite (EAU) este o ”potenţială deturnare” a unei nave, a semnalat marţi Centrul britanic pentru operaţiuni maritime comerciale (United Kingdom Maritime Trade Operations – UKMTO), relatează Agerpres, potrivit Reuters

Cu câteva zeci de minute în urmă, alte cel puţin patru nave aflate în zonă au transmis că din motive necunoscute au pierdut controlul direcției.

Informația a fost lansată de acelaşi centru, care a avertizat că incidentul „de natură neprecizată” se petrece la circa 60 de mile nautice în largul emiratului Fujairah, recomandând extremă prudenţă navelor aflate în zonă.

Primului anunţ, nava Golden Brilliant, sub pavilion Hong Kong, un petrolier pentru transportul de produse chimice şi derivate din petrol, a transmis marţi după-amiaza în sistemul AIS de monitorizare a traficului maritim mesajul ‘Not Under Command’. Acesta indică faptul că o navă nu poate efectua manevre din cauza unor circumstanţe excepţionale.

Potrivit agenţiei MarineTraffic, nava Golden Brilliant a pierdut controlul, dar acum se deplasează din nou folosindu-şi propriile motoare, în timp ce compania Dryad Global a transmis că nava sub pavilion panamez Asphalt Princess a fost de asemenea implicată în incident.

Potrivit Dryad Global, marina Omanului a trimis unităţi în zonă pentru a vedea ce se întâmplă. Flota a V-a SUA, cu baza în Bahrein, încă nu a dat declaraţii legate de acest incident.

Conform MarineTraffic, încă o navă, ABYSS, sub pavilion vietnamez, a pierdut de asemenea controlul.

Toate navele menţionate sunt petroliere.

La rândul ei, societatea de monitorizare maritimă TankerTrackers a anunţat că ”o serie de nave care apar pe harta AIS (sistemul de poziţionare a navelor) în golful Oman nu sunt acolo unde afirmă că se află”.

Această confuzie, explică TankerTrackers, este cauzată de ”ocolirea sancţiunilor” de către unele nave care parcurg acea zonă sensibilă, unde petrolierul Mercer Street, gestionat de o societate a unui miliardar israelian, a fost joi ţinta unui atac pe care SUA, Regatul Unit şi Israelul îl atribuie Iranului, în timp ce acesta din urmă neagă acuzaţiile. Reamintim că doi membri ai echipajului, un român şi un britanic, au fost ucişi în acest atac, care conform celor trei ţări care acuză Iranul a fost efectuat cu drone. Petrolierul Mercer Street a acostat noaptea trecută în portul Fujairah.

Sursa foto: Pixabay – ilustrație generică


Citeste articolul pe G4Media