duminică 23 mai 11:25 PM

Abonare la google news

Marcel Ciolacu: Victor Ponta și-a pierdut momentele în care trebuia să revină în PSD


Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că nu a discutat în ultima perioadă cu liderul Pro România, Victor Ponta, dar consideră că acesta a pierdut trenul revenirii în PSD, dacă ar fi vizat o astfel de mutare politică.


”Nu pot să am un dialog ascuns cu Victor Ponta. De câteva săptămâni nu am mai avut discuții cu dumnealui, dar în general vorbim, comunicăm, așa cum este firesc.

Cred că Victor Ponta și-a pierdut momentele în care trebuia să revină în PSD și să pună umărul la ridicarea acestui nou PSD. Nu mi-a cerut niciodată Victor Ponta să avem o discuție referitoare la o colaborare între PSD și Pro România. Nu exclud o astfel de discuție, pentru că suntem oameni politici și discutăm, așa este firesc.”, a spus Marcel Ciolacu.

 

Stiripesurse.ro