2 iunie 10:12 PM

Abonare la google news

Marcel Ciolacu, un nou atac la adresa lui Cîţu şi Barna: „Au de câştigat alegeri interne şi au transformat PNRR în viţel de aur pentru clientela lor de partid”

Marcel Ciolacu susţine că în următoarele 4 luni, până la alegerile interne din PNL, anunţate pentru 25 septembrie, cei doi candidaţi la preşedinţia partidului, Florin Cîţu şi Ludovic Orban, vor urmări să ofere colegilor bani şi funcţii pentru a-şi atrage voturile acestora.

„Creșterea vârstei de pensionare, înghețarea veniturilor – salarii, pensii , alocații, pe scurt #austeritate. Atât a mai rămas din poveștile cu investiții ”wow”, de zeci de miliarde de euro, promise prin PNRR, de președintele Iohannis și Guvernul Său de incapabili! Sărăcirea românilor și scăderea nivelului lor de trai, sub forma așa-ziselor ”reforme” sunt singurele certitudini din planul pe care Guvernul de dreapta l-a trimis la Bruxelles.

#RomâniiTrebuieSăȘtie că vom împrumuta 15 miliarde de euro doar pentru a hrăni prietenii, firmele de consultanță și membrii de partid care vor vota în congresele PNL și USR. Dezvoltarea României, reducerea decalajelor, creșterea nivelului de trai al românilor, educația, sănătatea, infrastructura, agricultura și firmele românești mai pot aștepta.

Cîțu și Barna au de câștigat niște alegeri interne și singura lor grijă a fost transformarea PNRR-ul în vițelul de aur al baronetului și clientelei lor de partid. După ei, potopul!”, a scris miercuri, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: „Unul va împărţi bani, unul va împărţi funcţii”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că votul pe moţiunea de cenzură din 14 iunie este şansa ca românii să scape de guvernarea PNL şi avertizează că, în următoarele 4 luni, Cîţu şi Orban vor încerca să-şi atragă colegii de partid de partea lor împărţindu-le funcţii şi bani.

„Tu intri in razboi cu autoritatile locale, iar ne imparti in pesedisti si restul. O sa fie dezastru in astea 4 luni in Romania din cauza luptei de partid din PNL. Unul o sa imparta bani, ca e la guvern, unul va imparti functii, ca e sef de partid. Ei maine vin cu PNRR sa-l prezinte, dar nu si cu anexele. Unele anexe le avem si noi si o sa le prezentam.”, a spus Marcel Ciolacu la România TV.

Citeşte şi: Deputatul Mihai Ioan Lasca, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de lovire

Citeste articolul pe RomaniaTV