Abonare la google news

Mall-ul de 23 de milioane de euro de la Alba Iulia. Planul Urbanistic a fost lansat în dezbatere publică

Locuitorii municipiului Alba Iulia îşi pot exprima părerea până în data de 10 septembrie, cu privire la documentaţia depusă de dezvoltator, PK Topaz SRL Bucureşti.

 

Proiectul prevede construirea unui centru comercial, a unui centru wellness şi amenajarea de sensuri giratorii, parcări, alei carosabile şi pietonale, spaţii verzi. Sunt prevăzute construcţii pe o suprafaţă de câteva hectare de teren. Etapa de consultare a populaţiei se desfăşoară în perioada 02.08.2021 – 10.09.2021.

 

Propunerile, sugestiile şi opiniile cu valoare de recomandare cu privire la acest proiect de hotărâre, se pot depune în scris specificându-se articolul sau articolele din proiect sau regulament la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului, la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, de pe str. Calea Moţilor, nr. 5 A, Camera 8 – Registratură sau în format electronic pe adresa de e-mail: office@apulum.ro în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării prezentului anunţ, respectiv până la data de 16.08.2021, ora.16.00.

 

Proiectul de hotărâre şi documentaţia referitoare la acest proiect pot fi consultat la sediul Primăriei Municipiului Alba Iulia, camera 1 (Direcţia Urbanism, Amenajarea Teritoriului) sau pe site-ul instituţiei www.apulum.ro , secţiunea Consultare publică.

 

Centrul comercial care se va construi la Alba Iulia, include un hipermarket, o galerie comercială şi spaţii de tips trip mall, va deservi peste 160.000 de locuitori atât din municipiul Alba Iulia, cât şi din localităţile din împrejurimi, generând peste 600 locuri de muncă.

 

Bugetul estimat pentru construcţia Alba Iulia Value Centre este de 23,4 milioane euro, iar data estimată a inaugurării este anul 2022. Centrul comercial, accesibil direct din E81, va avea o zonă de magazine cu acces din parcare, food court şi galerie comercială interioară, iar ancora principală va fi un hipermarket Carrefour. În plus, vor fi amenajate 700 de locuri de parcare.

 

Potrivit Primăriei Alba Iulia, noul mall de la Alba Iulia se va construi în zona Bărăbanţ, pe un teren aflat în zona râului Ampoi. O firmă din Bucureşti a solicitat şi primit certificat de urbanism de la Primărie, pentru elaborarea PUZ. Proiectul prevede construirea unui centru comercial, a unui centru wellness şi amenajarea de sensuri giratorii, parcări, alei carosabile şi pietonale şi spaţii verzi. Sunt prevăzute construcţii pe o suprafaţă de aproximativ 6,1 hectare de teren.

 

Firma PK Topaz SRL din Bucureşti a solicitat Primăriei Alba Iulia, în data de 27 aprilie 2020, un certificat de urbanism pentru elaborare PUZ – Construire centru comercial Alba Iulia, sensuri giratorii, centru wellness, amenajare platforme exterioare cu parcări, alei carosabile şi pietonale, reconfigurare căi de acces, semnalistică rutieră, amplasare casete publicitare luminoase şi totemuri publicitare, amenajare spaţii verzi, împrejmuire teren şi introducere parcelă în intravilan.

 

De asemenea, se doreşte devierea reţelei electrice de înaltă tensiune (LEA 220 kW) şi efectuarea de operaţiuni cadastrale, notariale şi schimbare categorie de folosinţă. Terenul se află în localitatea Alba Iulia, în zona străzilor Alexandru Ioan Cuza şi Fabricilor.

 

Potrivit PUG, terenul vizat este parţial extravilan, astfel că va trebui trecut în intravilan pentru realizarea investiţiei şi relocată reţeaua electrică de 220 kW (liniile ar urma să fie deviate pe lângă râul Ampoi şi trecute în subteran). Procedura este de durată şi la această dată se efectuează procedurile de alipire a terenurilor.

 

Proiectul include circa 1.500 locuri de parcare şi amenajarea a două sensuri giratorii (unul pe strada Alexandru Ioan Cuza, celălalt pe strada Fabricilor). Proiectul ar putea însă suferi modificări.

 

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Citeste articolul pe Adevarul