Abonare la google news

Lula da Silva: toate condamnările împotriva sa anulate, perspectivă de a juca un nou rol politic în Brazilia

Fostul preşedinte socialist Lula da Silva, lider incontestabil al stîngii în ţara, părea exclus definitiv din jocul politic. În 2018 el a fost arestat în urma unei lungi bătălii judiciare şi închis pentru malversaţiuni financiare, favoritisme şi alte acuzaţii de corupţie. Iată însă că judecătorul Curţii Supreme, Edson Fachin, a anulat printr-o singură decizie toate condamnările pronunţate împotriva fostului preşedinte care, în consecinţă, îşi recuperează şi drepturile politice. Lula da Silva a petrecut în închisoare, în total, 580 de zile, dar fusese eliberat în noiembrie 2019.

În vîrstă de 75 de ani, Lula da Silva se declară în plină formă şi se compară cu preşedintele american Joe Biden care are 78 de ani. În momentul cînd părăsea puterea, în 2011, după opt ani în fruntea Braziliei, Lula da Silva avea o popularitate enormă, opt brazilieni din zece îl creditau cu încrederea lor. În prezent, potrivit unui sondaj, 50 la sută dintre brazilieni se arată dispuşi să voteze în favoarea sa, şi doar 40 la sută în favoarea lui Bolsonaro. Gestiunea calamitoasă a pandemiei s-ar putea să-l coste scump pe actualul preşedinte de dreapta, dezavuat de un popor traumatizat.

Mai rămîne de văzut dacă Lula da Silva are suficientă energie pentru o nouă aventură politică. Într-un articol din Le Figaro se arată că el s-a luptat nu doar pe plan juridic pentru a-şi demonstra nevinovăţia ci şi cu un cancer, şi a mai fost contaminat şi cu Covid-19. În închisoare fiind, însă, scrie tot Le Figaro, el s-a îndrăgostit de o socioloagă de 40 de ani devenită între timp noua sa soţie. Poate că aici se ascunde şi o sursă importantă de energie, spre binele Braziliei…

 

Citeste articolul pe RFI