luni 23 august 7:42 PM

Abonare la google news

Ludovic Orban, despre propunerea lui Cîţu pentru funcţia de premier: „Nu mă aşteptam să fie contracandidatul meu, dar nu regret”


Preşedintele PNL, Ludovic Orban, candidat pentru încă un mandat la şefia formaţiunii politice, afirmă că partidul a intrat pe „un trend descendent” în sondajele de opinie după ce Florin Cîţu şi-a anunţat candidatura la preşedinţia formaţiunii, dar a ţinut să precizeze că încrederea în liberali nu este atât de jos precum o prezintă unele cercetări sociologice, care merg chiar până la 16% în dreptul PNL.


„Nu există, noi avem cercetări sociologice. Ce este interesant este că, până la momentul intrării în competiţie a domnului prim ministru Cîţu, Partidul Naţional Liberal a înregistrat o încredere şi o intenţie de vot stabilă – în jur de 26-27% – şi, într-adevăr, există un trend descendent – nu la scorul de 16-18, probabil suntem în jur de 20-22 – e adevărat, dar am intrat pe trend descendent. Sunt convins că toţi colegii mei, inclusiv cei care l susţin pe Florin Cîţu, percep acest pericol.

Mie mi se rupe inima că o muncă uriaşă pe care am dus-o începând cu 2017 împreună cu toţi colegii noştri să ridicăm Partidul Naţional Liberal, să creştem încredea cetăţenilor în Partidul Naţional Liberal, ne confruntăm cu un astfel de fenomen pe care eu îl consider temporar şi an convingerea că vom depăşi această perioadă. La urma urmei, oamenii aşteaptă din partea noastră să ne concentrăm pe buna guvernare”, a spus Ludovic Orban duminică.

Orban despre candidatura lui Cîţu la preşedinţia PNL: „Sigur că e loc de mai bine şi nu m-aş fi aşteptat să fie contracandidatul meu”

Ludovic Orban a fost întrebat dacă regretă că l-a propus pe Florin Cîțu pentru funcția de premier, la discuția cu președintele României și la negocierile cu restul partidelor din coaliția de guvernare.

„Nu. Este prematur să spun aşa ceva. În analiza unei propuneri trebuie să te gândeşti la modul în care îşi exercită un coleg funcţia pe care l-ai propus. De regulă, e greu să faci o evaluare la şapte luni. Sigur că întotdeauna e loc de mai bine, sigur că din punct de vedere politic evident că nu m-aş fi aşteptat ca Florin Cîţu să fie contracandidatul meu.

Dar nu regret. În general, numai atunci când într-adevăr e de domeniul evidenţei am obiceiul să regret o decizie politică pe care am luat-o într-un moment sau altul”, a afirmat Ludovic Orban la B1 TV.

Citând din cântecul „Non, je ne regrette rien” interpretat de Édith Piaf, Orban a declarat, de asemenea, că nu regretă faptul că a susţinut decizia lui Florin Cîţu de a-l schimba din funcţia de ministru al Sănătăţii pe Vlad Voiculescu, dar remanierea lui Alexandru Nazare de la Ministerul Finanţelor a fost făcută de premier peste capul şi fără ştirea sa.

Citeşte şi: Membri marcanţi ai USR-PLUS lansează un nou proiect politic în spijinul lui Ambrozie-Irineu Darău, al treilea candidat la preşedinţia partidului

 

Romaniatv.net