10 februarie 12:22 PM

Abonare la google news

Lovitură dură pentru sportul românesc în an olimpic: tăiere de 30 la sută în bugetul federațiilor din subordinea MTS! Va fi afectat și COSR | EXCLUSIV

Guvernul României, condus de premierul Florin Cîțu, va tăia în carne vie pentru redresarea bugetului de stat în urma pandemiei de coronavirus. Printre victime se numără federațiile sportive care vor avea de suferit serios din punct de vedere financiar.

Executivul pregătește adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care vor fi eliminate o serie de sporuri, subvenții și indemnizații acordate angajaților din sectorul bugetar, informează surse guvernamentale.

Surse din MTS și din federațiile sportive susțin că s-a luat decizia, care va deveni publică în câteva zile. Reprezentanții fiecărei instituții de sport au fost înștiințați deja de mersul evenimentelor. Se pare că și COSR, insituția care pregătește sportivii români care vor merge la JO de la Tokyo, va fi afectată de această decizie. Asta chiar dacă bugetul alocat de Executiv se face printr-o altă filă, nu direct prin MTS.

Lovitură dură pentru sportul românesc în an olimpic: tăiere de 30 la sută pentru COSR și federațiile din subordinea MTS!

Deja anumite federații au solicitat bani în avans, în plafonul stabilit până la anunțarea bugetului pentru 2021, și, unele dintre ele, s-au trezit că li s-a aprobat doar 30 la sută din suma solicitată. Este și cazul FR de Polo, care participă zilele viitoare la turneul preolimpic cu șanse de calificare la OLimpiadă.

Interesant este care va fi poziția ministrului Tineretului și Sportului, Carol Eduard Novak. Dacă va accepta decizia premierului Câțu sau dacă se va împotrivi public.

Reprezentanții de vârf ai federațiilor deja cred că decizia s-a luat și nimic nu se poate schimba. Ministrul Carol Novak este propus de alianța de guvernare și e greu de crezut că s-ar putea opune unei asemenea decizii luate la cel mai înalt nivel politic.

Deja, ministrul este în conflict cu multe federații, cea mai vehementă dispută fiind cu FR de Rugby. Federaţia Română de Rugby (FRR)a acuzat public faptul că MTS a naţionalizat Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf, prin faptul că ministerul doreşte ca pe noua arenă să se desfăşoare şi competiţii din alte sporturi.

Executivul vizează și alte măsuri nepopulare

Recepţia Stadionului Arcul de Triumf a avut loc la 4 decembrie 2020, acesta fiind realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii.

Stadionul Arcul de Triumf este al doilea stadion finalizat din cele trei pe care România şi-a luat angajamentul să le realizeze pentru antrenamentele viitoarelor partide organizate la Bucureşti în cadrul Euro-2020.

Alte măsuri ale Executivului vizează eliminarea acordării voucherelor de vacanță și astfeș se vor reduce cheltuielile bugetare cu 1,2 miliarde de lei.

Totodată, sporurile pentru angajații din sectorul public vor fi plafonate, sporurile pentru expunere la Covid acordate angajaților din prefecturi vor fi eliminate și va fi redusă indemnizația de hrană pentru anumite categorii de bugetari, argumentul guvernului fiind acela că unii dintre ei primesc indemnizații de hrană egale cu două salarii minime pe economie.

Sursa: Prosport