vineri 19 noiembrie 8:16 PM

Abonare la google news

Laszlo Balint îl respectă și-l admiră pe Gică Hagi, dar vrea victoria cu orice preț: „Trei puncte foarte importante în zona play-off”

Caravana Ligii 1 pleacă la drum pentru a parcurge a doua jumătate a sezonului regular. Colege de clasament la finele turului, Farul și UTA țintesc deopotrivă un loc de play-off pe care l-ar putea ocupa la finele rundei cu numărul 16 în cazul unei victorii. Mâine, la Ovidiu, începând cu ora 15, constănțenii par ușor favoriți în fața arădenilor, care – însă – nu au pierdut de la revenirea în Liga 1 în fața echipei lui Hagi. Indiferent că „Regele” a stat în loja conducătorului sau a coborât la marginea terenului.


De altfel, remiza albă de la Arad, din luna iulie, a fost primul rezultat al „Regelui” de la revenirea în iarbă. Pentru Farul și nu Viitorul, căci aceasta a fost însăși viziunea lui Hagi pentru prezentul și viitorul fotbalului constănțean. Altfel, în campionatul precedent, Viitorul și UTA au remizat în sezonul regular (1-1 pe Litoral) și 0-0 (pe Mureș), pentru ca în play-out să se impună arădenii cu 1-0, pe noul „Francisc Neuman”.

Laszlo Balint mizează pe cele trei puncte în Farul – UTA Arad

Așadar, Laszlo Balint e pentru prima oară oaspetele lui Hagi antrenorul pentru trei puncte foarte importante în contextul luptei pentru play-off. „Întâlnim un club ce poate fi luat ca exemplu în România, ca și pași și strategie pentru ce a însemnat dezvoltarea lui. Îl admir și îl respect foarte mult pe Gică Hagi pentru tot ceea ce a făcut pentru fotbalul românesc și mai ales pentru partea legată de sectorul juvenil.


Dar, una e respectul meu pentru antrenorul și omul Hagi și alta ceea ce avem noi de făcut sâmbătă. Cu Farul ne duelăm în zona de play-off a clasamentului, sunt trei puncte foarte importante puse în joc și atunci trebuie să ne uităm în primul rând la ceea ce vom face noi ca să îndreptăm rezultatul în favoarea noastră”, spune antrenorul arădenilor.

Pregătit să contracareze jocul de posesie al adversarului

Ca de obicei, Balint și-a făcut temele înainte de un meci pe puncte în Liga 1. „Întâlnim o echipă ce practică un joc colectiv foarte solid, un joc colectiv bazat în primul rând pe posesie. Au jucători tehnici care dezvoltă foarte bine acest joc bazat pe controlul mingii, dar au și individualități. Farul dă golgheterul campionatului, pe Jefte Betancor, au jucători care sunt la loturile naționale, Aioanei și Sali la selcționata mare, Pitu la U21, au destui fotbaliști și la U20 și U19 dar și mai jos.

Aici, de altfel, jucătorii de la Farul aproape fac scheletul naționaleler respective. E important ca noi să ne capacităm, să ne mobilizăm, avem nevoie de o exprimare colectivă foarte bună. Sunt convins că avem jucători capabili să iasă în evidență cu anumite realizări din punct de vedere tehnic, în special, dar și avem în spate un colectiv care să ne permită să sperăm la un rezultat bun”, a mai afirmat „principalul” trupei „roș-albe”, care a condus ultimul antrenament înainte de meciul cu constănțenii în această dimineață pe unul dintre terenurile Centrului Național Buftea. În cursul după-amiezii, delegația arădeană a călătorit la Consțanța și s-a cazat la Hotelul Ramada din Mamaia. Din lot lipsesc atacanții Hora și Wagner (accidentați).

Balint ar fi vrut fani în tribune și la Ovidiu

Până se redeschid stadioanele, de la 1 decembrie, Farul – UTA se joacă fără fani în tribune, iar la prima vedere arădenii ar fi avantajați. Gruparea constănțeană are de partea sa o galerie numeroasă și pătimașă, iar distanța față de Litoral este destul de mare pentru ca fanii „roș-albilor” să o parcurgă mai ales la mijlocul lui noiembrie, când nu ar avea plăcerea unui weekend relaxant pe malul mării. Dar, Laszlo Balint nu consideră deloc un lucru bun că arena din Ovidiu nu-și va deschide porțile mâine. „Nu o să spun niciodată că-mi convine să joc fotbal fără spectatori. Cu toții ne-am dorit să ajungem la acest nivel pentru a trăi momente frumoase, importante pe stadioane pline. Ne bucurăm când jucăm pe stadioane cu atmosferă frumoasă, când vedem oameni care-și încurajează în mod civilizat echipa favorită. Iar noi, indiferent că am jucat acasă sau în deplasare, am fost mereu încurajați, am avut grupuri de suporteri care au călătorit distanțe însemnate pentru a fi alături de echipă. Așadar, nu spun că suntem avantajați că jucăm fără spectatori, mi-aș fi dorit ca tot contextul să permită măcar un anumit număr de fani în tribună, dar, din păcate, asta nu se poate. Ne adaptăm situației și încercăm să evoluăm cât se poate de bine și să ne bucurăm suporterii care vor fi cu noi și din fața televizoarelor”, a spus antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Marcel Bîrsan, abonat la meciurile dintre Farul, fosta Viitorul, și UTA

Comisia Centrală a Arbitrilor are o preferință pentru Marcel Bîrsan când vine vorba despre duelurile dintre Farul (Viitorul) și UTA și invers. Mâine, începând cu ora 15, „centralul” din capitală va conduce cel de-al treilea duel din ultimul an și jumătate între cele două formații, precedentele terminându-se la egalitate.

Primul dintre meciuri a avut loc la Ovidiu, în runda inaugurală a campionatului trecut și s-a încheiat 1-1, cel de-al doilea, în această vară, în prima etapă a actualei stagiuni și tabela a „înghețat” la 0-0. Farul a avut un om eliminat, pe Dussaut, pentru două „galbene”, după care l-a pierdut și pe Dănuleasa, care s-a accidentat, iar Hagi făcuse deja toate înlocuirile.

„Centralul” Marcel Bîrsan a avut și decizii contestate de ambii tehnicieni la finalul disputei. El a considerat că Hora l-a faultat pe Tordai în duelul aerian din careul Farului și a anulat golul, apoi a trecut cu vederea și hențul lui De Nooijer în duelul cu Erico da Silva.

De fapt, nu s-a complicat și a dat fault în atac la fundașul brazilian, care, de altfel, a mai fost pedepsit și în alte ocazii astfel. E adevărat că și formația vizitatoare a avut o fază litigioasă în careul lui Iacob, la duelul dintre Medjimorec și Larie, dar – oricum – Gică Hagi a avut grijă să vorbească fără ocolișuri despre o greșeală gravă a arbitrului în defavoarea echipei sale.

 

Prosport.ro


URMARESTE-NE PE FACEBOOK !