vineri 22 octombrie 12:33 PM

Abonare la google news

Klaus Iohannis: România va dezvolta centralele nucleare și rețeaua de gaz metan

Președintele Klaus Iohannis a anunțat vineri că România va dezvolta centralele nucleare și rețeaua de gaz metan și a pledat pentru includerea acestor două surse de energie în cadrul proiectelor finanțate de Uniunea Europeană în cadrul Agendei Green.


„Pentru tranziție trebuie să folosim gazul din Marea Neagră”, a afirmat Iohannis, în marja participării la Consiliul European reunit la Bruxelles. Acesta a precizat că România, alături de alte state europene, printre care și Franța, pledează pentru includerea gazului natural și a energiei nucleare în cadrul investițiilor „verzi”, așa numita taxonomie privind finanţarea sustenabilă.

Prin includerea în această taxonomie, proiectele de dezvoltare a energiei nucleare și a rețelelor de gaze ar putea beneficia de finanțare europeană.


Indiferent însă de decizia finală, „noi vom dezvolta centrale nucleare și rețeaua de gaz metan” dar „optimal ar fi să beneficiem și de finanțare și de fonduri europene”, a precizat Klaus Iohannis.

„Știm de acasă că avem o problemă cu prețurile la energie, mai ales cu prețurile la electricitate. Noi am găsit acasă soluțiile pentru familiile cu venituri mici, familiile vulnerabile, avem o legislație gata pregătită și vor fi compensate facturile, vor exista posibilități de amânare. Noi deja am rezolvat problema pentru lunile următoare la noi acasă. Însă chestiunea din păcate nu este așa simplă. Dacă prețurile la energie vor crește în continuare, automat aceste creșteri se vor reflecta și în alte prețuri și cred că acesta nu este lucrul dorit nici de politicieni, nici de oamenii simplu”, a spus Iohannis.

În cadrul discuțiilor de la Bruxelles, „am solicitat să avem un plan clar pentru această iarnă, să verificăm de ce au crescut prețurile, unde s-a greșit ca să nu se repete și să luăm măsuri să mergem înspre soluții sustenabile, să găsim soluții pentru ca aceste prețuri să revină la normalitate”, a continuat acesta.

În opinia sa, pentru a ajunge la o economie mai verde este nevoie de „soluții intermediare” iar acestea rezidă în centralele nucleare și gazul natural. „În același timp noi în România suntem hotărâți și trebuie să folosim gazul natural pentru încălzire, pentru generare de electricitate și în industrie”, a subliniat el.

Klaus Iohannis a precizat că a solicitat Comisiei Europene să finalizeze Taxononomia verde „în această toamnă”.

Economedia.ro


Stirile.eu