sâmbătă 11 septembrie 12:06 PM

Abonare la google news

Klaus Iohannis, mesaj emoționant la 20 de ani de la atentatul din SUA

Klaus Iohannis a transmis un mesaj emoționant la 20 de ani de la atentatele teroriste din SUA. Pe 11 septembrie 2001, 3.000 de oameni au murit.


”La 20 de ani de la 11 septembrie, gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor, supraviețuitorilor, salvatorilor și tuturor celor ale căror vieți au fost afectate de acel atroce act de ură. În această zi a comemorării, ne solidarizăm cu poporul american și ne reafirmăm hotărârea de a combate terorismul”, a transmis Iohannis.

Statele Unite comemorează, astăzi, victimele atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001. Aproape 3.000 de persoane au fost ucise pe 11 septembrie 2001, când 19 terorişti ai reţelei Al Qaida au deturnat patru avioane de pasageri.


Două dintre avioane au lovit clădirile World Trade Center de la New York, al treilea sediul Pentagonului, iar cel de-al patrulea s-a prăbuşit în urma unei revolte a pasagerilor, care au încercat să ia aparatul de sub controlul teroriştilor. Atacurile au dus la declanşarea aşa-numitului război global împotriva terorismului. Al-Qaida, sprijinită de talibani, a revendicat rapid atacurile din 11 septembrie. Preşedintele din acea perioadă, George W. Bush, cu sprijinul Congresului, a ordonat o invazie militară a Afganistanului, operațiune care se derulează încă și în ziua de azi.

 

Romaniatv.net


Stirile.eu