Abonare la google news

Kit Harington și Rose Leslie au devenit părinți. Primele imagini cu bebelușul lor

Kit Harington și Rose Leslie, actori în ”Game of Thrones” și-au întâmpinat recent băiețelul în liniște, a confirmat un reprezentant al revistei ”E! News”, adăugând că sunt „foarte, foarte fericiți!”.

Kit Harington și Rose Leslie au devenit părinți

Cei doi actori, care i-au interpretat pe iubiții Ygritte și Jon Snow în drama HBO, au confirmat sarcina cu o ședință foto eterică pentru revista britanică ”MAKE”. Ei s-au întâlnit prima dată la castelul ancestral al lui Leslie, în Scoția, în 2018, apoi au început să-și dea întâlnire, iar prima s-a concretizat în 2012.

Proaspeții părinții au fost surprinși alături de noul membru al familiei la o plimbare prin oraș. Ei par fericiți, semn că micuțul nu le-a dat încă prea multe bătăi de cap. Pentru moment, Kit și Rose nu au anunțat ce nume poartă băiețelul.

Deși mămica nu a dezvăluit prea multe detalii despre noua etapă din viața ei, a declarat doar că trece printr-un moment fabulos în prezent. „Ce lucru glorios să poți fugi în mediul rural și să te recuperezi”, a scris ea pe o rețea de socializare după ce s-a retras cu Kit la un conac din estul Angliei. „Este un mare privilegiu să fii înconjurat de verdeață, cântec, de păsări, garduri vii și de vecinii noștri încântători. Este atât de pașnic”, a continuat ea.

O lună mai târziu, Leslie s-a adresat din nou urmăritorilor săi din sfera virtuală, scriind: „Sunt încântată să așteapt asta”. „Abia aștept să-l întâlnesc pe noul membru al familiei noastre”, a completat ea cu altă ocazie, într-un interviu scurt pentru The New York Times.

Detalii despre cei doi actori 

Rose Eleanor Arbuthnot-Leslie este o actriță scoțiană. După ce a câștigat un BAFTA din Scoția pentru cea mai bună interpretare pentru rolul din New Town, ea a cunoscut celebritatea în rolul lui Gwen Dawson în drama ITV ”Downtown Abbey” și în rolul lui Ygritte în seria de fantezie HBO ”Game of Thrones”.

Christopher Catesby „Kit” Harington este un actor englez. Este recunoscut pentru interpretarea rolului Jon Snow, un personaj principal din serialul ”Urzeala tronurilor”. A jucat rolul lui Albert în producția originală ”West End”.

Sursa: Playtech