miercuri 13 octombrie 4:06 PM

Abonare la google news

KIK va mai deschide șapte magazine în centrele comerciale ale Auchan din România

După ce a deschis două magazine în Auchan, colaborarea dintre Nhood – administratorul magazinelor și germanii de la KiK se extinde la 4 noi centre comerciale: Craiova – 550 de metri pătrați, Cluj-Napoca – 605 de metri pătrați, Constanța – 567 de metri pătrați și Pitești Găvana – 605 de metri pătrați. Unitățile se vor deschide până la finalul acestui an. În perspectivă, planul de expansiune vizează încă trei unități din București, Oradea și Brașov, pentru care negocierile sunt avansate.


Astfel, primul magazin KiK din rețeaua centrelor comerciale Auchan a fost deschis în octombrie 2020, în Timișoara Șagului, pe o suprafață de 636 de metri pătrați, urmat de magazinul de la Satu Mare, deschis în iulie anul acesta, pe o suprafață de 550 de metri pătrați. 

„În contextul provocator în care ne aflăm, este foarte important pentru noi să găsim parteneri strategici, orientați către nevoile clienților și către îndeplinirea obiectivelor, așa cum este Nhood. Suntem convinși că acesta este doar începutul unei frumoase colaborări, cu ajutorul căreia vom ajunge tot mai aproape de clienții KIK din toată țara. Avem planuri ambițioase”, a declarat Raluca Hartmann, Director General KIK România.


Retailerul german de tip discount, KiK, este o destinație pentru întreaga familie, și are deja 64 de magazine deschise în toată țara, care au numeroase categorii de produse: îmbrăcăminte pentru adulți și copii, încălțăminte, accesorii și produse suplimentare, cosmetice, jucării, decorațiuni pentru petreceri și diverse produse din categoria home & deco.

În România, Nhood este mandatată de Ceetrus să administreze portofoliul de 23 de centre comerciale Auchan la nivel național, precum și să continue dezvoltarea celui mai amplu proiect de regenerare urbană din România – Cartier Coresi.

Economedia.ro


Stirile.eu