Israelul interzice circulația pe timp de noapte pentru sărbătoarea Purim

Israelul a decis să impună cu începere de joi o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte cu ocazia sărbătorii religioase evreieşti Purim pentru a evita o creştere a contaminărilor cu noul coronavirus, notează AFP, citată de Agerpres.

Interdicţia de circulaţie va fi impusă între orele 20.30 (18.30 GMT) şi 05.00 (03.00 GMT) de joi până duminică dimineaţă, a indicat într-un comunicat comun biroul premierului şi ministrului sănătăţii.

Citeste si:  Covid-19: stare de urgenţă şi stare de confuzie

În aceste trei zile, adunările cu mai mult de zece persoane într-un loc închis şi cu peste 20 de persoane în exterior vor fi interzise, potrivit comunicatului.

Sărbătoarea Purim care va fi celebrată joi seară şi vineri marchează, potrivit tradiţiei evreieşti, victoria evreilor împotriva unui vizir al Imperiului Persan, Haman.

În mod tradiţional, este ocazia pentru defilări de carnaval, petreceri cu costume şi mari adunări populare.

Citeste si:  Israelul are atât de mult vaccin Pfizer, încât păstrează serul de la Moderna

Anul trecut, autorităţile au interzis adunările în timpul acestei sărbători în timp ce pandemia se afla în stadiile incipiente, dar restricţiile nu au fost respectate de întreaga populaţie, provocând un vârf al contaminărilor în săptămânile următoare.

Israel a redeschis duminică centrele comerciale şi magazine stradale pentru toată populaţia după al treilea lockdown de la începutul pandemiei.

Citeste si:  Trafic intens pe Valea Prahovei! Care sunt zonele unde circulația se desfășoară îngreunat

Statul evreu a administrat deja cele două doze de vaccin Pfizer/BioNTech la trei milioane de persoane, aproape o treime din populaţia sa.

Peste 757.000 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate oficial în ţară, dintre care peste 5.600 de decese, de la începutul pandemiei.

sursa foto: Facebook


Sursa: G4Media

 4 total views