17 martie 6:19 PM

Abonare la google news

Iohannis. Până în acest moment nu există motive să nu folosim toate vaccinurile aprobate la nivel european

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că până în acest moment nu există motive să nu folosim toate vaccinurile aprobate la nivel european.

Președintele a precizat că „ne confruntăm din nou din păcate cu o etapă de creștere” a epidemiei, dar că „acest nou val poate fi chiar ultimul având în vedere că procesul de vaccinare e în desfășurare”.

„Situația este încă sub control, dar lucrurile pot evalua rapid în sens negativ. E nevoie de responsabilitate și de un nou efort național acum. Șansa de a scăpa de pandemie este cu fiecare zi mai aproape și nu putem renunța la prudență chiar acum. Singurele metode care au fost dovedite științific că pot stopa pandemia sunt măsurile restrictive și imunizarea unui număr semnificativ din populație”, a afirmat Klaus Iohannis.

Președintele a subliniat că trebuie luate „decizii informate, care au la bază recomandările specialiștilor”.

„Și până în acest moment nu există motive să nu folosim toate vaccinurile aprobate la nivel european”, a adăugat șeful statului.

Sursa foto: presidency.ro


Citeste articolul pe G4Media