joi 29 iulie 2:18 PM

Abonare la google news

Instituţiile statului au misiunea de a elabora un plan concret pentru o dezvoltare durabilă la Roşia Montană, transmite Academia Română

Instituţiile statului au misiunea de a elabora un plan concret pentru o dezvoltare durabilă care să conserve şi să promoveze deopotrivă specificul local, după includerea sitului de la Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, afirmă Academia Română.


„Academia Română salută recenta includere a sitului de la Roşia Montană în Patrimoniul UNESCO, apreciată ca un succes atât al implicării pe care instituţia noastră a avut-o constant, cu argumente şi cu documentaţie de natură ştiinţifică şi culturală, cât şi al efortului tuturor instituţiilor şi al societăţii civile implicate ani la rând în salvgardarea importantului patrimoniu cultural al zonei”, se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
În acelaşi timp, Academia Română doreşte să reamintească factorilor decidenţi de azi şi de mâine că, odată cu această includere, statul român îşi asumă uriaşe obligaţii de natură economică, socială şi culturală faţă de acest ţinut bogat în resurse, dar sărac în traiul cotidian al locuitorilor săi.

Citește și: Magistratul care L-A ELIBERAT pe Dragnea și-a `BLAMAT` colegii care au PROTESTAT împotriva SCHIMBĂRILOR din Justiție făcute de PSD `SUB BAGHETA` acestuia


„Instituţiile statului român au importanta misiune de elaborare a unui plan concret pentru o dezvoltare durabilă, care să conserve şi să promoveze deopotrivă specificul local. Totodată, statul are de acum înainte multiple datorii în continuarea cercetărilor de arheologie şi de arhitectură de la Roşia Montană. Calitatea de sit UNESCO trebuie să determine o grijă specială de care anticul Alburnus Maior nu s-a mai bucurat în ultimii ani”, precizează sursa citată.

Academia Română afirmă că, prin institutele sale de specialitate, prin experţii săi, „îşi pune întreaga capacitate în slujba unor acţiuni profilactice în acest loc plin de istorie şi de bogăţii culturale neglijate”.

Stiripesurse.ro


Stirile.eu