Abonare la google news

Înscrierea la orele remediale va fi prelungită pe termen nelimitat. Elevii se pot înscrie oricând

Ministerul Educației prelungește termenul până la care elevii se pot înscrie la acțiunile remediale din programul școala după școală, după ce s-au înscrie doar 135.000 de elevi din învățământul primar și gimnazial.

Identificarea elevilor eligibili se va putea face permanent, iar lunar se va actualiza componența și/sau numărul grupelor”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a precizat că „numărul elevilor înscriși în programul național de acțiuni remediale este de 135.000 ( aproape 75.000 în învățământul primar și peste 60.000 în gimnaziu). La aceștia se adaugă aproape 90.000 elevi de liceu înscriși pentru acțiuni remediale în Programul ROSE.”

Citeste si:  Un experiment a demonstrat că păstrăvul poate crește și în apa sărată a Mării Negre, dar legislația nu permite asta

Părinții au fost nemulțumiți de termenul inițial de înscriere a elevilor pentru orele remediale, perioada 25 februarie – 3 martie, susținând că nu e normal ca perioada de înscriere să cuprindă zilele de weekend, când școlile sunt închise.

Ministrul a declarat că, „în scopul extinderii accesului la acest program care vizează recuperarea pierderilor generate de predarea online, Ministerul Educației va flixibiliza prevederile ordinului de ministru care reglementează programul remedial în învățământul primar și gimnaziu, prin adăugarea următoarelor prevederi:

Citeste si:  Înscrierea copiilor la grădiniță începe pe 31 mai 2021, iar reînscrierile pe 17 mai

1.Identificarea elevilor eligibil se va putea face permanent, iar lunar se va actualiza componența și/sau numărul grupelor.

2.Programul orar se va realiza la nivelul unității de învățământ, de către cadrele didactice implicate, cu consultarea elevilor și părinților.

3.Orice unitate școlare în care se va constitui cel puțin o grupă va fi eligibilă, din oficiu, fără a necesita aprobarea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ va fi informat).”

Citeste si:  Finlanda suspendă utilizarea vaccinului AstraZeneca, la o zi după ce EMA a concluzionat că vaccinul este sigur

Citeste articolul pe Stiridecluj