miercuri 13 octombrie 2:00 PM

Abonare la google news

Incidența cazurilor de COVID-19 în Capitală a depășit 15 la mia de locuitori

Incidența cazurilor de COVID-19 în Capitală a depășit, miercuri, 15 la mia de locuitori. Conform DSP București, rata de infectare a ajuns la 15,1 la mia de locuitori.


Luni, incidența a fost 14,2 la mie, duminică, era 13,6 la mie. Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit că masca de protecţie devine obligatorie în toate spaţiile publice, închise sau deschise.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 402 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.419 persoane au fost reconfirmate pozitiv.


Când nu se poartă masca de protecție

În spaţiile publice închise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii:

  • angajatul care este singur în birou;
  • persoana care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii;
  • persoana care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante;
  • prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 m între persoane;
  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

 În spaţiile publice deschise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii:

  • desfăşoară activităţi, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc;
  • persoanele care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii/medicul curant;
  • persoana care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante;
  • copiii cu nevoi speciale, în urma evaluării riscului de către medicul curant;
  • copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Cancan.ro


Stirile.eu