luni 1 noiembrie 3:03 AM

Abonare la google news

Începe un proces incendiar în Statele Unite: Controversata lege anti-avort din Texas va fi examinată de instanța supremă


Curtea Supremă a Statelor Unite urmează să examineze luni, în regim de urgenţă, la două luni după ce a refuzat să intervină, o lege din Texas care interzice o majoritate a avorturilor, inclusiv în caz de incest sau de viol, relatează AFP.


Cei nouă magistraţi ai Curţii, dintre care şase sunt conservatori, urmează să audieze timp de două ore părţile implicate în acest dosar cu consecinţe umane şi politice importante. Guvernul preşedintelui democrat Joe Biden şi organizaţii de planning familial cer instanței să blocheze o lege ”în mod clar neconstituţională”.

Textul, adoptat în mai de către aleşi republicani din acest vast stat din Sud, interzice avorturile imediat ce se detectează bătăi ale inimii embrionului, adică spre cea de a şasea săptămână de sarcină, când femeile ignoră adesea faptul că sunt însărcinate.

El prevede o singură excepţie – o urgenţă medicală.

Mai multe state conservatoare au adoptat legi asemănătoare, însă ele au fost blocate toate în justiţie, deoarece încalcă jurisprudenţa Curţii Supreme.

Curtea a recunoscut în 1973 (”Roe vs. Wade”) dreptul femeilor la avort şi a precizat că acesta este valabil atât timp cât fătul nu este viabil, adică până către 22 de săptămâni de sarcină.

Legea din Texas are însă un dispozitiv unic, şi anume aplicarea legii este încredinţată ”exclusiv” cetăţenilor.

Aceştia sunt încurajaţi să depună plângere împotriva oricărei persoane sau organizaţii ajută o femeie să avorteze în mod ilegal, în schimbul unei despăgubiri în valoare de cel puţin 10.000 de dolari, în cazul unei condamnări.

Acest mecanism complică intervenţia justiţiei federale, deoarece Constituţia limitează ”circumstanţele în care este posibil ca statul să fie dat în judecată”, aminteşte Mary Ziegler, o profesoară în drept şi o expertă în bătălii juridice pe tema avortului.

Stiripesurse.ro