Abonare la google news

Incendiu în curtea Spitalului Municipal Dej! Pompierii au intervenit de urgență

Incendiu în curtea Spitalului Municipal Dej! Angajații instituției medicale au observat că din clădirea unui punct de transformare electric iese fum negru. La fața locului au fost trimie mai multe autospeciale de pompieri, aceștia constatând faptul că focul se manifesta la un transformator electric, amplasat într-o cladire separată față de cea a spitalului.

Prin urmare, nu a existat niciun ca focul să se extindă la corpul de clădire în care sunt internați pacienții. În urma acestei situații, au intrat în funcțiune și generatoarele, care pot alimenta spitalul timp de aproximativ șase ore. Din primele cercetări, evenimentul s-a produs în urma unei defecțiuni a elementelor din instalațiile punctului de transformare, conform dejeanul.ro.

Citește și: Acuzații GRAVE la încă un spital din România. Pacienții ar fi fost SEDAȚI până la moarte. Sancțiuni DURE

Incendiu în curtea Spitalului Municipal Dej!

“Imediat s-a întrerupt alimentarea cu energie a punctului de transformare și s-a acționat cu stingătoare cu pulbere în interiorul incintei pentru stingerea flăcărilor, iar concomitent s-au pregătit linii de furtun de la autospeciale, pentru a proteja vecinătățile punctului de transformare.
Nu au fost necesare măsuri de evacuare pentru pacienți sau personalul unității sanitare, alimentarea cu energie electrică a spitalului este asigurată în continuare pentru zonele sensibile, fiind este sistată parțial alimentarea cu energie electrică a zonelor administrative și policlinica spitalului. Din cercetările preliminare a rezultat că evenimentul s-a produs în urma unei defecțiuni a elementelor din instalațiile punctului de transformare”, transmite ISU Cluj.

Citește și: Sistem de vaccinare paralel în România. Cine sunt românii care se află în circuitul închis!

Citeste articolul pe RomaniaTV