marți 19 octombrie 8:12 PM

Abonare la google news

În ziua în care în România s-au depăşit toate recordurile negative din pandemia Covid, Valeriu Gheorghiţă anunţă că modul de organizare al campaniei de vaccinare a fost apreciat de coordonatorul campaniei din Portugalia

Pe pagina de Facebook a campaniei de vaccinare a fost publicat marţi un mesaj amplu, în care este descris modul de organizare al campaniei din Portugalia, unul dintre statele cu cea mai mare rată de imunizare din Europa, alături de Malta şi ţările scandinave. Deşi mesajul coordonatorului portughez Henrique Gouveia e Melo a fost unul pozitiv, niciuna dintre componentele campaniei din ţara sa nu îşi găseşte corespondentul în campania din România, cu rezultate vizibile.


„Portugalia, un exemplu privind vaccinarea împotriva COVID-19!

În vederea optimizării campaniei de vaccinare din România, col. dr. Valeriu Gheorghiță a avut astăzi o întâlnire, în sistem de videoconferință, cu viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia.
Din perspectiva campaniei de vaccinare din România, președintele CNCAV a prezentat situația la zi și principalele probleme identificate pe parcursul derulării acesteia.
În intervenția sa, viceamiralul Henrique Gouveia e Melo a apreciat în termeni pozitivi modul de organizare logistică al campaniei de vaccinare din România. Acesta a precizat că Portugalia și-a axat campania de vaccinare pe trei piloni principali: leadership, campania de comunicare și organizarea efectivă a procesului de vaccinare.


Citeşte şi: Bilanţ vaccinare anti-COVID la 19 octombrie. Aproape 70.000 de imunizări într-o singură zi

”În ceea ce privește leadershipul, au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanții asociațiilor profesionale de medici, asistenți, farmaciști, precum și cu asociațiile de pacienți cu boli cronice și s-au stabilit principalele elemente de mesaj, care să fie susținute public într-o manieră unitară.” a precizat viceamiralul portughez

Viceamiralul Henrique Gouveia e Melo a vizitat de mai multe ori centrele de vaccinare și a interacționat cu populația, reușind să transforme campania de vaccinare într-o adevărată „campanie militară împotriva virusului”, folosind toate „armele” medicale și științifice posibile. Rezultatul a fost mobilizarea întregii țări în lupta împotriva pandemiei.

Scopul campaniei din Portugalia a fost de a schimba mentalitatea populației față de vaccinare, reușind să scadă procentul de persoane care refuzau vaccinarea, de la 40%, la doar 2%.

„Mesajul meu pentru populație a fost foarte simplu. Toți oamenii vor fi vaccinați până la urmă, unii de virusul periculos, impredictibil și cu efecte devastatoare, iar alții de vaccinul sigur, predictibil și eficient. Nu trebuie să ne întoarcem în trecut, ci să privim spre viitor cu încredere, având în vedere că vaccinurile sunt cele care ne-au protejat și au prelungit speranța de viață.

La noi, dezinformarea a fost combătută mediatic de întreaga comunitate medicală și portughezii au înțeles că nu trebuie să susțină, să promoveze și să încurajeze mesaje împotriva sănătății și normalității.” a menționat viceamiralul Henrique Gouveia e Melo”, scrie RoVaccinare.

Citeşte şi: Adrian Marinescu explică numărul recod de infectări covid: „Fiecare caz nou presupune din păcate și altele, precum acel bulgăre care se rostogolește”

Romaniatv.net


Stirile.eu