Abonare la google news

În doar 2 ani, două femei au convins 19 bărbați să se căsătorească cu ele și au câștigat o avere. Ce a aflat acum unul din soți

19 bărbați din China, aflați în căutarea unor partenere de viață, au descoperit că împărțeau doar două soții și au fost înșelați de către acestea cu peste 2 milioane de yuani, adică aproximativ 300.000 de euro.

Autoritățile din Mongolia Interioară, regiune autonomă din China, au confirmat săptămâna aceasta că cele două femei și trei complici, care se dădeau drept membri ai familiei, au fost reținuți. Anchetatorii au descoperit o schemă elaborată de escrocherie, care a implicat încheierea a 19 căsătorii, din câte se știe până acum, relatează South China Morning Post.

Toată povestea a ieșit la lumină după ce unul din miri a găsit pe o rețea socială o filmare de la o nuntă, descoperind cu groază că mireasa era chiar soția lui. Bărbatul s-a dus la poliție, iar în urma anchetei s-a aflat că „soția iubitoare” făcea parte dintr-un grup de 5 persoane care a pus la cale o escrocherie ingenioasă, prin căsătorie.

Astfel, 2 femei îndeplineau rolulurile de soții și alte trei persoane, de rude apropiate.

În mai puțin de 2 ani, cele două femeie au convins 19 bărbați să se căsătorească cu ele. Mai mult, acestea pretindeau cadouri de logodnă în bani sau obiecte de valoare, pe care le-au primit. Cei mai mulți din cei 19 miri provin din zone rurale, unde își găsesc foarte greu partenere de viață pentru simplul motiv că mumărul bărbaților este mai mare decât cel al femeilor. Țara are cu 17,52 milioane mai mulți bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, considerată vârsta căsătoriei, decât femei din aceeași grupă de vârstă, potrivit ultimului recensământ al populației din China.

Cei 19 bărbați au fost convinși să amâne înregistrarea legală a căsătoriei sub diverse pretexte.

Bărbatul de 35 de ani, din Urad, care și-a văzut soția căsătorindu-se cu un bărbat dintr-un oraș apropiat într-un clip de pe internet l-a contactat în primă fază pe al doilea soț și împreună au mers la poliție, realizând că au fot înșelați, pentru că femeia pretinsese de la amândoi bijuterii și sume importante de bani drept cadou.

Femeia, din provincia Gansu, le-a fost prezentată de un „pețitor”, care era, de fapt, complicele la schema de escrocherie. La momentul când s-a descoperit toată povestea, ea era căsătorită de 2 luni cu primul bărbat, dar a stat cu el doar 10 zile, spunând că trebuie să aibă grijă de părinții grav bolnavi.

Anchetatorii au descoperit că cele două femei acționau identitic și își găseau partenerii prin intermediul aceluiași pețitor. Primele căsătorii au fost încheiate în 2019 și, între timp, cele două s-au căsătorit în tptal cu 19 bărbați.

Editor : D.C.


Citeste articolul pe Digi24